Programul Femeia Antreprenor 2022

Află tot ce trebuie să știi despre programul de finanțare Femeia Antreprenor 2022

Programul Femeia Antreprenor 2022

Află tot ce trebuie să știi despre programul de finanțare Femeia Antreprenor 2022

Avantaje pentru afacerea ta

Programul Femeia Antreprenor este dedicat IMM-urilor din România care au asociați sau acționari majoritari femei. Scopul programului este reducerea decalajul dintre femeile și bărbații antreprenori și are rolul de a susține atingerea standardelor OECD privind egalitatea de gen în domeniul antreprenorial, în contextul în care în România doar 36,84% din asociați sau acționari sunt femei, potrivit Ministerului Antreprenoriatului și Turismului.

Pentru ca businessul tău să primească finanțarea nerambursabilă în cadrul programului Femeia Antreprenor, urmează pașii de înscriere și criteriile de eligibilitate explicate în ghidul practic și selectează Banca Comercială Română drept partener în acest program.

Ce trebuie să faci?

Perioada de depunere în programul Femeia Antreprenor este cuprinsă între

18 august 2022, ora 10:00 și 30 septembrie 2022, ora 20:00.

 

  1. Citește ghidul practic Femeia Antreprenor 2022 realizat de echipa BCR.

  2. Pregătește aplicația în detaliu.

  3. Aplică pentru o finanțare nerambursabilă de până la 200.000 de lei pe platforma online pusă la dispoziție de Ministerul Antreprenoriatului și Turismului.

Ce tipuri de firme pot aplica?

Firme înregistrate

din punct de vedere legal, fie societăți (în baza Legii nr. 31/1990), fie societăți cooperative (în baza Legii nr. 1/2005) sau microîntreprinderi înființate de antreprenori debutanți (în baza OUG nr. 6/2011), fiind înregistrate în acest sens la ONRC.

Funcționare

Nu se află în stare de dizolvare, reorganizare judiciară, lichidare, executare silită,  închidere operațională, insolvență, faliment sau suspendare temporară a activității și nu au fost subiectul unei decizii de recuperare a ajutorului de stat.

Domeniul

de activitate pentru care solicită finanțarea este eligibil în program, și este autorizat la ONRC cel mai târziu la momentul depunerii cererii de rambursare, după finalizarea perioadei de implementare a planului de afaceri.
 

Ajutor de minimis

Firmele respectă cerințele și limitele legale cu privire la acordarea ajutoarelor de minimis (pot beneficia de maximum 200.000 Euro pe durata a trei exerciții financiare consecutive pentru o întreprindere unică).
 

Cofinanțare 5%

Asigură o cofinanțare în procent de minimum 5% din valoarea eligibilă a proiectului propus pentru finanțare.

 

IMM-uri

Care au până la maxim 249 de angajați și o cifră de afaceri anuală de maxim 50 milioane Euro sau active totale de maxim 43 milioane Euro.
 

Fără datorii

Firme care nu au datorii la bugetul general consolidat, atât pentru sediul social, cât și pentru toate punctele de lucru, la momentul verificării eligibilității

Localizare

Sunt eligibile firmele care au sediul / punct de lucru și își desfășoară activitatea în România

 

Capital social integral privat

Firme care au capital social integral privat și cel puțin unul dintre asociați / acționari este o persoană de gen feminin care deține cel puțin 50% din părțile sociale / acțiuni ale societății aplicante. În cazul în care o persoană fizică deține mai multe întreprinderi, va putea depune o singură aplicație în cadrul programului, pentru una dintre întreprinderile deținute.
 

 

Creează cel puțin

  • un loc de muncă cu normă întreagă (în cazul în care solicită finanțarea nerambursabilă de maximum 100.000 lei) sau
  • cel puțin două locuri de muncă cu normă întreagă (în cazul finanțării nerambursabile de 200.000 lei),

pe perioadă nedeterminată, după intrarea în vigoare a acordului de finanțare și menține locurile de muncă respective cel puțin 2 ani de la data plății ajutorului financiar nerambursabil.

Ce cheltuieli sunt eligibile?

  • Echipamente și instalații tehnologice, inclusiv sisteme, instalații și echipamente specifice în scopul obținerii unei economii de energie;
  • Spații de lucru, spații de producție și spații pentru prestări servicii și comerț;
  • Mijloace de transport (doar anumite categorii sunt eligibile);
  • Mobilier, aparatură birotică, sisteme de protecție a valorilor umane și materiale;
  • Salariile, utilitățile, serviciile de contabilitate și cheltuielile aferente chiriilor pentru spații de lucru, spații de producție sau spații pentru prestări servicii și comerț (decontate sub formă de sumă forfetară – maximum 30.000 lei sau 60.000 lei, în funcție de numărul de locuri de muncă create);
  • Pachet digital, care poate să conțină una sau mai multe dintre următoarele cheltuieli eligibile: site de prezentare a activității sau magazin on-line, cheltuieli înregistrare domeniu fără hosting, cheltuieli de promovare a site-ului/magazinului on-line, un soft necesar desfășurării activității și semnătură electronică – cheltuială obligatorie, în cuantum de minimum 25.000 lei. În acest pachet se pot include și echipamente IT (laptop, imprimantă, tablete, telefoane smart, etc.);
  • Cursuri intensive de dezvoltare a abilităților antreprenoriale desfășurate în România sau în altă țară membră a Uniunii Europene pentru angajații / administratorii întreprinderii beneficiare (maximum 5.000 lei / cursant);
  • TVA nedeductibilă pentru aplicanții neplătitori de TVA conform Codului Fiscal;
  • Consultanță pentru întocmirea documentației în vederea obținerii finanțării în cadrul programului și pentru implementarea proiectului, servicii pentru care poate fi bugetată o sumă maximă de 10.000 lei;
  • Două plăcuțe informative obligatorii, în valoare de minimum 10 lei și maximum 500 de lei;
  • Cheltuieli financiare aferente creditelor și/sau garanțiilor obținute pentru aceste credite, în vederea realizării proiectelor acceptate în cadrul programului.

Cum te poate sprijini echipa BCR

Pachet cont curent & onboarding

Dacă ai capital propriu cu care îți poți susține investițiile din planul de afaceri și dorești doar un cont pentru încasarea finanțării prin bancă, trebuie să îți deschizi un cont curent și un cont special pentru derularea proiectului, cont în care vei încasa grantul nerambursabil la finalul implementării proiectului.

Credit pre-finanțare / credit-punte

  • Durata creditului: maximum 24 de luni, de la momentul acordării creditului (implicit îndeplinirea unor eventuale condiții precedente);
  • Perioadă de grație: maximum 24 luni aplicabilă ratei de capital. Dobânda se plătește lunar, conform graficului de rambursare;
  • Perioadă de tragere: maximum 12 luni, dar nu mai târziu de 15.11.2024, fiind posibile trageri multiple, în funcție de structura bugetului aprobat;
  • Dobândă aplicabilă: ROBOR 6M + marjă de 2,5%; 
  • Comisioane asociate: comision de analiză – 0,5% din valoarea creditului; comision de gestiune – 1% din valoarea creditului; comision de neutilizare - 1% anual, perceput lunar, calculat la soldul neutilizat al creditului;
  • Comisionul de garantare: 2,60% anual la valoare garanție FNGCIMM, reprezintă 80% din valoarea creditului. Valorile Taxei MJ datorate bugetului de stat pentru înregistrarea avizelor de garanție în RNPM sunt cele prevăzute de reglementările legale și se regăsesc la adresele: www.mj.romarhiva.ro sau www.co.romarhiva.ro
  • Volumul creditului: 100% din valoarea grantului aprobat, nu mai mult de 200.000 lei;

Credit pentru co-finanțare

  • Durata creditului: maximum 120 de luni, în funcție de valoarea creditului, capacitatea de rambursare a clientului și de structura garanțiilor; 
  • Perioadă de grație: maximum 18 luni; 
  • Perioadă de tragere: maximum 12 luni, dar nu mai târziu de 15.11.2024, fiind posibile trageri multiple, în funcție de structura bugetului aprobat;
  • Dobândă aplicabilă: ROBOR 6M + marjă de 2,5%; 
  • Comisioane asociate: comision de analiză – 0,5% din valoarea creditului; comision de gestiune – 1% din valoarea creditului; comision de neutilizare - 1% anual, perceput lunar, calculat la soldul neutilizat al creditului; 
  • Comisionul de garantare: 2,60% anual la valoare garanție FNGCIMM, reprezintă 80% din valoarea creditului.
    Valorile Taxei MJ datorate bugetului de stat pentru înregistrarea avizelor de garanție în RNPM sunt cele prevăzute de reglementările legale și se regăsesc la adresele: www.mj.romarhiva.ro sau www.co.romarhiva.ro
  • Volumul creditului: maximum 100% din valoarea co-finanțării asumate prin proiect.

Ai nevoie de sprijin?

Echipa BCR te ajută cu variante de creditare și consultanță pentru investițiile care nu sunt acoperite prin program și trebuie asigurate din alte surse.

Dacă ești deja client BCR, apelează la managerul tău de relații

Scrie-ne pe adresa fonduri.europene@bcr.ro


Alege echipa BCR dacă vrei să aplici în programul Femeia Antreprenor 2022

Consultă ghidul nostru pentru aplicare.