Cum îţi protejezi tranzacțiile tale prin George

Sfaturi utile

Pentru a preveni eventuale tentative de fraudă, iți recomandăm să ai în vedere câteva măsuri de siguranța la îndemână. Citește-le în câteva minute și îți vor fi de folos în toate interacțiunile tale bancare online:

 

  • NU permite accesul remote (de la distanță) la dispozitivul tău (telefon / tabletă/calculator) unor persoane necunoscute, NU instala aplicații la cererea acestora și NU transmite către aceștia userul și parola de logare / codurile de access la aplicația George și NU divulga codurile de securitate generate de aplicație pentru autorizarea plăților, indiferent de motiv. Există aplicații (ex. AnyDesk/TeamViewer/ZenDesk) prin care persoane de rea credință (atacatori), cu scopul de a te ajuta să intri în posesia câștigurilor promise, încearcă să te convingă să le instalezi pe telefon. Atenție, scopul lor este de a prelua controlul dispozitivului și cu ajutorul codurilor/datelor furnizate de tine, accesează aplicațiile de Mobile/Internet Banking și efectuează operațiuni în conturile tale.
  • Te rugăm să nu dai curs solicitarilor primite prin email sau telefon (SMS / WhatsApp/Facebook/Telegram/orice alt serviciu de mesagerie pe rețele sociale) prin care ți se cere accesarea unor link-uri și transmiterea datelor personale (telefon, CNP, fotografii ale cărții de identitate), datelor de pe card (număr card, data de expirare, CVV) și codurile de autorizare, userul și parola de conectare la aplicația George / eToken.
  • BCR nu-ți va solicita niciodată transmiterea acestor date prin accesarea unor link-uri pentru deblocarea conturilor sau a cardurilor, actualizarea datelor sau alt motiv. Orice solicitare în numele BCR pentru astfel de acțiuni vizează furtul de date și efectuarea unor operațiuni neautorizate în conturile tale.
  • Accesează George doar de pe website-urile oficiale www.bcr.ro sau george.bcr.roNU folosi niciodată link-uri de pe alte site-uri care nu aparțin Bancii Comerciale Române;
  • Verifică întotdeauna în pagina de autentificare George ca adresa URL să fie de forma „https”, și NU „http”. În partea de jos sau de sus a paginii încărcate trebuie să fie prezentă imaginea unui lacăt închis;
  • Lângă adresa URL a serviciului George (george.bcr.ro) apare întotdeauna informația referitoare la proprietarul site-ului (Banca Comercială Română SA). Modul de afișare a informațiile diferă în funcție de browser-ul folosit;
  • NU completa niciun cod generat de aplicația eToken sau dispozitivul tău Token BCR într-o pagină web deschisă dintr-un link primit pe adresa de e-mail, SMS, WhatsApp sau transmis de persoane necunoscute prin diverse canale.
  • NU lăsa calculatorul sau telefonul mobil nesupravegheat dacă eşti într-un loc public; întotdeauna închide sesiunea de George (Digital Banking) prin apăsarea butonului “Deconectare” din aplicaţie;
  • NU lăsa Token-ul nesupravegheat și nu divulga nimănui parola la eToken sau George pentru niciun motiv;
  • Activează un cod de securitate pe telefonul tău mobil, astfel încât doar tu să-l poți deschide. Astfel te asiguri că nimeni în afară de tine nu are acces la SMS-urile si email-urile tale primite prin serviciul George Info sau la aplicația George;
  • Verifică-ți în mod regulat conturile. În cazul în care observi tranzacţii pe care nu le recunoşti, contactează imediat serviciul Contact Center, la *2227, apelabil gratuit din orice reţea naţională;
  • Protejează-ţi calculatorul cu produse specifice de securitate (firewall, antivirus, anti-spy) şi actualizează-le periodic.
  • Nu accesa link-uri primite pe e-mail/SMS pe telefonul mobil de la persoane necunoscute deoarece acestea pot fi atacuri de tip phishing, care încearca să obțină informațiile personale.

Dacă ai nelămuriri legate de fraude, te putem ajuta

Prin completarea şi validarea acestui formular sunt de acord ca toate datele cu caracter personal oferite BCR să fie prelucrate de către specialiştii băncii in vederea analizei si soluţionării prezentei solicitări precum si in scopuri statistice.

Pentru detalii privind modalitatile în care datele dumneavoastră cu caracter personal sunt prelucrate de catre BCR vă rugăm să accesați Politica de confidențialitate.

Te-ar putea interesa și

Securitatea cardurilor

Securitatea tranzacțiilor pe internet

Cele mai frecvente fraude