Bancherul – "țap ispășitor" de-a lungul istoriei
Activitatea bancară și profesia de bancher, deși vitale pentru funcționarea și dezvoltarea oricărei economii și presupunând competență, spirit înclinat spre prudență și economisire și ținută morală, au fost adesea disprețuite și chiar hulite de-a lungul istoriei.
Trebuie să începem prin a remarca faptul că, spre deosebire de situația din epoca modernă, în zorii istorici ai instituțiilor de credit, bancherii nu făceau parte întotdeauna din clasele sociale superioare.
De exemplu, în Grecia antică, mulți bancheri făceau parte din clasa inferioară a metecilor, fiind practic emigranți care aveau doar statut de rezidenți, nu și de cetățeni. Mulți erau, de asemenea, foști sclavi eliberați.
În jurul anului 394 înainte de Christos, cel mai important bancher al Atenei era Pasion, un fost sclav, pe care stăpânii săi îl eliberaseră, iar ulterior îi lăsaseră moștenire business-ul bancar. Pasion a făcut același lucru și a transmis prin moștenire banca sa sclavului său Phormio, eliberându-l totodată.
Germeni ai istoriei ulterioare de dispreț și blam pentru profesia bancară apar în Noul Testament.
Este binecunoscut momentul alungării din Templu din Evanghelia după Matei: „Isus a intrat în Templu și i-a scos afară pe toți cei ce vindeau și cumpărau în Templu. A răsturnat mesele schimbătorilor de bani și scaunele celor ce vindeau porumbei și le-a zis: „Este scris: «Casa Mea va fi numită o casă de rugaciune», dar voi ați făcut din ea o peșteră de tâlhari!“.
Ulterior, au existat destule momente în istoria creștină când bisericile și clerul au pus implicit anatema pe activitatea bancară, condamnând practica acordării de împrumuturi cu dobândă și chiar interzicând-o explicit în unele perioade. Justificarea dogmatică a interzicerii canonice a dobânzii în Evul Mediu, elaborată de către scolastici, a fost un fragment din Evanghelia după Luca, în care Isus spune: „Si dacă dați cu împrumut acelora de la care nădăjduiți să dați înapoi, ce răsplată vi se cuvine? (...) Voi însă iubiți pe vrăjmașii voștri, faceți bine și dați cu împrumut fără să nădăjduiți ceva în schimb“.
Unul dintre cele notorii exemple istorice de persecuție bancherilor constituie momentul distrugerii ordinului Cavalerilor Templieri de către regele Filip cel Frumos Franței. Având datorii râvnind la averile acumulate de templieri, regele desființat interzis ordinul,-executat pe liderii -prigonit pe cavaleri, dintre principalele acuzații care li-adus fiind tocmai aceea de cămătărie.
De multe ori istorie, aversiunea de bancheri de activitatea -asociat strâns cu antisemitismul. Acest lucru se direct de interdicția dobânzii din . Întrucât nu erau creștini, iar religia nu le interzicea , foarte dintre bancheri erau evrei, transmițându- businessul familie, prin moștenire, din generație generație.
Antisemitismul se asociază la confuzie cu aversiunea de activitatea de teatru "Neguțătorul din Veneția" lui William Shakespeare. este aproape explicit acordarea de împrumuturi cu , neguțătorul evreu Shylock fiind prezentat fiind invidios resentimentar de bogatul nobil Bassanio, care, din vanitate, împrumuturi fără , astfel, forțează pe Shylock perceapă dobânzi mici.
Asocierea cu aversiunea față de bancheri este prezentă în toate marile izbucniri antisemite, inclusiv în actele regimului nazist din Germania. Pentru Hitler și mulți adepți ai săi, bancherii evrei se făceau vinovați, printre altele, de semnarea armistițiului din 1918 și de întemeierea Republicii de la Weimar, prin "lăcomia" cu care au urmărit restituirea creditelor acordate statului german.
Dacă ar fi să rezumăm motivațiile aversiunii istorice față de bancheri, cea mai importantă ar fi ideea potrivit căreia bancherul este proprietarul importantelor resurse financiare pe care le administrează.
Fals: dincolo de capitalul propriu al acționarilor, o bancă acorda împrumuturi în primul rând din depozitele constituite de clienții săi, având datoria de a le restitui acestora întocmai și la timp fondurile depozitate, plus dobândă convenită prin contract. Bancherul este privit că o persoană bogată și avara, care dispune de extrem de mulți bani, dar refuză să-i pună la dispoziția celor aflați în nevoie la costuri minime sau zero.
Încă o data fals: o banca are obligații în primul rând față de clienții cu depozite și, în consecință, nu poate risca să ajungă în imposibilitatea de a la restitui acestora banii practicând dobânzi prea mici, necorelate cu riscurile asumate.
de Ionuţ Bălan