Egiptul antic a dat prima bancă centrală din istorie

În secolul 18 înainte de Christos, atât aurul, cât şi grânele aveau valoare monetară în Egiptul antic, fiind utilizate ca mijloc de schimb în tranzacţiile comerciale ale epocii.

Astfel, marile depozite regionale de cereale din Egipt derulau şi activităţi de natură bancară. Nu doar că preluau spre depozitare cantităţi de grâne de la diferite comunităţi, ci şi acordau împrumuturi cu dobândă în cereale celor care aveau temporar nevoie.

Sub dinastia greacă a Ptolemeilor, depozitele disparate de grâne ale diferitelor comunităţi locale şi regionale din Egipt au fost unificate de către stat într-o reţea centralizată coerentă, controlată şi administrată de regimul faraonic central.

Sediul central al acestei reţele bancare de cereale se află la Alexandria, unde erau înregistrate toate conturile sucursalelor regionale.

Potrivit lucrării "Moneda, creditul bancar şi ciclurile economice" a economistului spaniol Jesus Huerta de Soto, avem de a face cu prima bancă centrală din istorie. Printre altele, specialiştii băncii au elaborat un cod sofisticat de reguli contabile, care trebuia aplicat şi de către băncile private, bănci care au continuat să existe.

Banca centrală din Alexandria ţinea conturi deschise pentru fiecare bancă de cereale din Egipt. Transferurile de cereale de la o bancă la alta se realizau prin banca din Alexandria, care ţinea registre cu privire la aceste transferuri, îndeplinind în acest fel funcţia de intermediere şi supraveghere a plăţilor.

Plăţile transferau fonduri dintr-un cont în altul, într-un mod foarte asemănător cu transferurile bancare moderne. Activele erau înregistrate de contabilii băncii utilizând numele proprietarilor sau creditorilor la cazurile genitiv sau posesiv, în vreme ce, în cazul pasivelor, numele debitorilor erau trecute la cazul dativ.

De Soto arată că această bancă păstra în custodie veniturile din taxe şi adăpostea, de asemenea, fonduri private şi depozite de la clienţii obişnuiţi, investind restul de fonduri în beneficiul statului.

Scrisorile lui Zenon oferă ample informaţii cu privire la modalitatea în care băncile primeau bani de la clienţii lor şi îi păstrau în depozit.

Acestea ne informează şi că Apollonius, directorul băncii centrale din Alexandria, a deschis depozite personale în sucursale diferite ale băncii regale. Toate aceste surse arată cât de frecvent foloseau oamenii banca pentru a face depozite, dar şi pentru plăţi.

În plus, graţie sistemului lor contabil foarte dezvoltat, achitarea datoriilor prin bancă devenea extrem de convenabila, din moment ce exista un registru oficial al tranzacţiilor, ceea ce constituia o probă importantă în cazul unui litigiu.

După acelaşi autor, mai multe studii arheologice au arătat cât de răspândită era activitatea bancară de-a lungul perioadei elenistice în Egipt.

Un document incomplet, găsit în Tebtunis şi conţinând înregistrări contabile zilnice ale unei bănci dintr-o localitate rurală din provincia Heracleopolis, dovedeşte numărul neaşteptat de mare de săteni care efectuau tranzacţii prin intermediul băncilor şi plăţi din depozite şi conturi bancare.

Persoanele relativ bogate erau puţine, majoritatea clienţilor băncii fiind alcătuită din negustori cu amănuntul şi meşteşugari locali.

De asemenea, datoriile erau adeseori plătite în aur sau argint brut, potrivit tradiţiei antice egiptene. Comercianţi de grâne, ulei şi vite, un măcelar şi numeroşi cârciumari se regăsesc înregistraţi printre clienţii băncii.

Banca ptolemeică a statului, băncile private, precum şi templele păstrau diferite tipuri de depozite. Bancherii acceptau atât depozite la vedere, cât şi depozite la termen purtătoare de dobânzi.

Băncile private păstrau custodia asupra depozitelor clienţilor, plasând, în acelaşi timp, proprii lor bani în banca centrală din Alexandria.