Banca Comercială Romană (BCR) a obţinut un plafon de 490 milioane lei în cadrul programului Prima Casă. Sumele pot fi folosite la achiziţia oricarui tip de locuinţă prin programul Prima Casă.
BCR estimează că va acorda peste 7.500 de noi credite Prima Casă.
“BCR a primit un plafon în valoare de 490 milioane lei pentru acordarea de garanţii în cadrul programului Prima Casă 7. Preconizăm că vom utiliza integral plafonul alocat si vom avea nevoie de plafon suplimentar spre sfarşitul anului”, a declarat Ioana Mihai, Sef Departament Credite Garantate din cadrul BCR.
BCR a acordat deja în cadrul programului Prima Casa 6 aproximativ 6.000 de credite, iar de la începutul programului şi până în prezent, circa 38.000 de credite, în valoare de peste 6,3 miliarde lei.
Evoluţia vânzărilor de credite ipotecare in 2014 a arătat o creştere a creditului ipotecar standard, ce a egalat vânzările prin programul Prima Casă, dar la finalul plafonului alocat Programului, evoluţiile au indicat vânzări mai puternice pe Prima Casă.
Pe perioada derulării Programului, creditul Prima Casă şi-a păstrat atractivitatea în special pentru tinerele familii care au putut beneficia de un avans scăzut şi condiţii avantajoase de costuri.
BCR promovează, o ofertă de top pentru creditul Prima Casă - indicele Robor la 3 luni + 2,3 marjă pentru clienţii cu virare salariu.
DAE = 4,13% pentru un credit în valoare totală de 160.000 lei, pe 30 de ani; dobândă variabila: 3,8% (ROBOR 3M + 2,3%); taxă de evaluare: 370 lei inclusiv TVA; rată lunară: 746 lei; valoare totală plătibilă: 275,536 lei.
Exemplul de calcul este orientativ, valabil in luna Februarie 2015 pentru clienţii care îşi primesc salariul în cont la BCR.
Banca Comerciala Romana (BCR), membră a Erste Group, este cel mai important grup financiar din România, incluzând operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, pensiilor private si a băncilor de locuinţe. BCR este banca Nr.1 în România după valoarea activelor (14,4 mld EUR), banca Nr.1 după numărul de clienţi şi banca Nr.1 pe segmentele de economisire şi creditare. BCR este cel mai valoros brand financiar din România, după gradul de încredere al clienţilor şi după numărul celor pentru care BCR este principală instituţie cu care fac banking.
BCR oferă gama completă de produse şi servicii financiare prin intermediul unei reţele de 22 de centre de afaceri si 23 de birouri mobile dedicate companiilor şi 538 de unităţi retail localizate în majoritatea oraşelor din întreaga ţară cu peste 10.000 de locuitori. BCR este banca Nr.1 din România pe piaţa tranzacţiilor bancare, clienţii BCR având la dispoziţie cea mai mare reţea naţională de ATM - aproape 2.000 de bancomate şi POS - 13.500 de terminale pentru plată cu cardul la comercianţi, precum şi servicii complete de Internet banking, Mobile Banking, Phone-banking şi E-commerce.
Erste Group este unul dintre principalii furnizori de servicii financiare din estul Uniunii Europene. 44.000 de angajati deservesc 16.5 milioane de clienti in cadrul a 2.800 de filiale din 7 tari (Austria, Republica Ceha, Slovacia, Romania, Ungaria, Croatia, Serbia). La sfarsitul trimestrului 3 din 2014, Erste Group detinea active totale in valoare de 197,0 miliarde EUR si inregistra un raport cost/venituri de 54,4%. Indicele capitalului comun de rangul 1 (Basel 3 implementat partial) s-a situat la 10,8%.
BCR - Comunicare Externă
Cezar Marin: cezar.marin@bcr.ro
Pentru detalii referitoare la produsele şi serviciile BCR, vă rugăm să folosiţi următoarele modalităţi de contact:
Email: contact.center@bcr.ro
TelVerde: 0800.801.BCR (0800.801.227), apelabil gratuit din toate reţelele naţionale
Twitter: @infoBCR