Una din trei companii este condusă de o femeie, iar 35% dintre IMM-urile din România sunt deținute de femei, conform datelor actualizate pe portofoliu ale Băncii Comerciale Române (BCR).

„Femeile în poziții de conducere inspiră în cultura corporativă principii de bază și valori precum: bunătate, transparență, încredere, înțelegere și obiectivitate. Multe femei au atenție distributivă și sunt excelente când vine vorba de colaborare. Nu le este frică să încerce lucruri noi și nu se tem de greșeli, atâta timp cât pot fi constructive. Femeile au dovedit că pot face față multor provocări din domeniul de business datorită ambiției și dorinței lor de a cunoaște lucrurile în detaliu. Femeile au redefinit conducerea în multe feluri, ceea ce a contribuit la recunoașterea valorilor reprezentate de femei în zona de business”, a declarat Dana Demetrian, Vicepreședinte Retail&Private Banking BCR.

Mediul de business feminin din România cunoaște o dezvoltare din ce în ce mai accelerată, în condițiile în care tot mai multe companii cooptează în conducere reprezentate ale sexului frumos și din ce în ce mai multe firme sunt deschise de către femei-antreprenor. De altfel, potrivit datelor BCR, afacerile conduse de femei au înregistrat, în ultimii trei ani, o evoluție față de restul business-urilor, cu o creștere anuală a cifrei de afaceri cu 2% mai mare decât media națională a companiilor.

“Femeile din România se emancipează în materie de business, iar acest lucru se vede în fiecare zi, îl simțim în activitatea noastră curentă și nu poate decât să ne bucure. Prin ambiția și eleganța de care dau dovadă, doamnelor li se acordă un loc din ce în ce mai important în lumea afacerilor, iar contribuția lor managerială se regăsește direct în performanța business-urilor și în cifra de afaceri a companiilor”, a declarat Anca Petcu, Director Rețea Corporate BCR.

Domeniile în care doamnele aleg, cel mai adesea să-și deschidă o afacere, sunt cele din zona de servicii – consultanță în afaceri, saloane de înfrumusețare – și comerț – farmacii, magazine alimentare și îmbrăcăminte. Conform acelorași date, cele mai mari orașe ale țării – București, Cluj și Timișoara – concentrează peste 30% din afacerile înființate în ultimii doi ani de femei, iar ponderea firmelor deținute de doamne este cu 4% mai mare față de media națională în aceste trei mari aglomerări urbane.

O altă dovadă a dorinței de emancipare financiară a femeilor din România stă în modul în care acestea se raportează la produsele financiare, precum și în comportamentul investițional. Astfel, până la sfârșitul anului trecut, aproximativ 41% din portofoliul de credite al BCR era deținut de femei și numai 38% dintre doamne se înscriau în categoria creditelor neperformante, în comparație cu 62% - cota mult mai ridicată a domnilor.

În același timp, femeile aleg să investească în fonduri de investiții într-o proporție mai mare față de bărbați (50,5% femei, 49.5% bărbați) și dețin la momentul de față active de peste 2,8 miliarde de lei, potrivit datelor ERSTE Asset Management. Același date arată că femeile  sunt mai conservatoare față de bărbați în ceea ce privește selecția tipului de investiție, în condițiile în care peste 64.000 de femei au investit în fonduri de obligațiuni și piața monetară, fonduri cu un grad de risc scăzut, cu 4% mai multe decât bărbații.

Banca Comerciala Romana (BCR), membră a Erste Group, este cel mai important grup financiar din România, incluzând operațiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie și piețe de capital), precum și societățile de profil de pe piața leasingului, pensiilor private si a băncilor de locuințe. BCR este banca Nr.1 în România după valoareaactivelor (14,4 mld EUR), banca Nr.1 după numărul de clienți și banca Nr.1 pe segmentele de economisire și creditare. BCR este cel mai valoros brand financiar din România, după gradul de încredere al clienților și după numărul celor pentru care BCR este principală instituție cu care fac banking.

BCR oferă gama completă de produse și servicii financiare prin intermediul unei rețele de 22 de centre de afaceri si 23 de birouri mobile dedicate companiilor și 538 de unități retail localizate în majoritatea orașelor din întreaga țară cu peste 10.000 de locuitori. BCR este banca Nr.1 din România pe piața tranzacțiilor bancare, clienții BCR având la dispoziție cea mai mare rețea națională de ATM - aproape 2.050 de bancomate și POS - 13.500 de terminale pentru plată cu cardul la comercianți, precum și servicii complete de Internet banking, Mobile Banking, Phone-banking și E-commerce.

Erste Group este unul dintre principalii furnizori de servicii financiare din estul Uniunii Europene. 44.000 de angajati deservesc 16.5 milioane de clienti in cadrul a 2.800 de filiale din 7 tari (Austria, Republica Ceha, Slovacia, Romania, Ungaria, Croatia, Serbia). La sfarsitul trimestrului 3 din 2014, Erste Group detinea active totale in valoare de 197,0 miliarde EUR si inregistra un raport cost/venituri de 54,4%. Indicele capitalului comun de rangul 1 (Basel 3 implementat partial) s-a situat la 10,8%.

BCR - Comunicare Externă 

Alina Dăneasa: alina.daneasa@bcr.ro, 0730170490

Pentru detalii referitoare la produsele şi serviciile BCR, vă rugăm să folosiţi următoarele modalităţi de contact:

Email: contact.center@bcr.ro

TelVerde: 0800.801.BCR (0800.801.227), apelabil gratuit din toate reţelele naţionale

Twitter: @infoBCR

FEMEILE ȘI AMPRENTA LOR DE BUSINESS IN ROMÂNIA