Bucureşti, 2 decembrie 2015 – Cea mai amplă campanie de loializare derulată recent în domeniul bancar, oferta de rate reduse a Băncii Comerciale Române - Scade Rata, a fost accesată de peste 20.000 de clienţi în trei luni de la lansare.

Prin campania de loializare Scade Rata facilităm accesul clienţilor la împrumuturi eficiente cu beneficii clare şi imediate: rate reduse în medie, la nivel de ţară, cu 20%, comisioane ZERO (de analiză, de administrare),asigurare de viaţă GRATUITĂ şi înlesnirea substanţială a procesului de aprobare. Am oferit clienţilor noştri o soluţie comercială concretă, aliniată la condiţiile economice existente. Am reuşit să ne atingem scopul şi vom continua”, spune Dana Demetrian, Vicepreşedinte Retail & Private Banking, BCR.Până la acest moment, valoarea medie a unui credit refinanţat este de 26.500 euro la nivel naţional. Reducerea medie a ratelor lunare se situează în jurul procentului de 17% pentru cele mai mari localităţi urbane, înregistrându-se valori după cum urmează: Timişoara – 18%, Sibiu, Ploieşti, Cluj şi Braşov – 17%, Bucureşti - 16%.

Pe parcursul campaniei Scade Rata, BCR a distribuit în toată ţara peste 150.000 de exemplare din Ghidul pentru imprumuturi responsabile. Acest îndrumar a fost creat în parteneriat cu Asociaţia Utilizatorilor Români de Servicii Financiare (AURSF) pentru a promova principiile unei creditări responsabile şi creşterea nivelului de educţie financiară a consumatorilor. Ghidul conţine informaţii, exemple şi instrumente concrete pentru a lua decizii financiare mai bine informate.

Banca Comerciala Romana (BCR), membră a Erste Group, este cel mai important grup financiar din România, incluzând operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, pensiilor private si a băncilor de locuinţe. BCR este banca Nr.1 în România după valoarea activelor (14,4 mld EUR), banca Nr.1 după numărul de clienţi şi banca Nr.1 pe segmentele de economisire şi creditare. BCR este cel mai valoros brand financiar din România, după gradul de încredere al clienţilor şi după numărul celor pentru care BCR este principală instituţie cu care fac banking.

BCR oferă gama completă de produse şi servicii financiare prin intermediul unei reţele de 22 de centre de afaceri si 23 de birouri mobile dedicate companiilor şi 509 unităţi retail localizate în majoritatea oraşelor din întreaga ţară cu peste 10.000 de locuitori. BCR este banca Nr.1 din România pe piaţa tranzacţiilor bancare, clienţii BCR având la dispoziţie cea mai mare reţea naţională de ATM - aproape 2.000 de bancomate şi POS - 13.500 de terminale pentru plată cu cardul la comercianţi, precum şi servicii complete de Internet banking, Mobile Banking, Phone-banking şi E-commerce. 

*  *

Erste Group este unul dintre principalii furnizori de servicii financiare din estul Uniunii Europene. 46.500 de angajati deservesc 16.2 milioane de clienti in cadrul a 2.800 de filiale din 7 tari (Austria, Republica Ceha, Slovacia, Romania, Ungaria, Croatia, Serbia). La sfarsitul primului trimestru din 2015, Erste Group detinea active totale in valoare de 202,6 miliarde EUR si inregistra un raport cost/venituri de 56,1 %. Indicele capitalului comun de rangul 1 (Basel 3 implementat integral) s-a situat la 10,2%.

*  *

BCR - Comunicare Externă 

Alina Daneasa, e-mail: alina.daneasa@bcr.ro

Această informaţie este disponibilă şi pe pagina noastră web la: www.bcr.ro

Pentru detalii referitoare la produsele si serviciile BCR va rugam sa folositi urmatoarele modalitati de contact

InfoBCR 

Web: www.bcr.ro

Email: contact.center@bcr.ro

TelVerde: 0800.801.BCR (0800.801.227), apelabil gratuit din toate reţelele naţionale