• Avansul minim: 35%
  • Perioada maximă de acordare a creditului: 25 de ani
  • Valoarea  minimă a creditului: 45.000 lei

Banca Comercială Română (BCR) mărește, începând de astăzi, 9 mai 2016, avansul minim la creditele ipotecare / imobiliare Casa Mea la 35%. Odată cu noul context legislativ care permite clienților să renunțe la dreptul de proprietate asupra imobilului care constituie garanția creditului acordat în vederea stingerii datoriei către bancă, BCR modifică parametrii creditelor garantate cu ipotecă imobiliară.

"Ne afăm într-un context economic în care prioritatea noastră, a tuturor, trebuie să rămână stabilitatea României prin atragerea permanentă de capital și prin creșterea resurselor de dezvoltare, iar băncile au rolul de a susține producerea de valoare în societate, însă la fel ca întreaga societate, nu pot evolua într-un cadru care restrânge capacitatea de valorificare a potențialul de susținere. BCR va monitoriza îndeaproape piața și impactul legislației în vederea ajustării adecvate a politicilor de creditare”, a declarat Dana Demetrian, Vicepreședite Retail&Private Banking, BCR.

Modificarea avansului la 35% este însoțită și de creșterea sumei minime care putea fi împrumutată de la 22.000 lei la 45.000 lei, dar și de scăderea perioadei maxime de rambursare a creditului de la 30 ani la 25 ani.

Condițiile și caracteristicile pentru creditul Prima Casă nu vor suferi nicio modificare.

Simulare

Valoare apartament (RON)

200.000 Lei

200.000 Lei

Valoare avans (%)

15%

35%

Valoare avans (RON)

30.000 Lei

70.000 Lei

Valoare credit (RON)

170.000

130.000

Perioda

30 ani

25 ani

Rata primii 5 ani*

907,41

756,18

Rata după 5 ani*

826,86

699,68

DAE

4,48%

4,54%

Valoare totală platibilă

302.873,50

213.664,68

*Simulare pentru un apartament de 200.000 lei, dobanda fixă  primii 5 ani cu - 4.95%, dobandă variabilă ulterior 4.04% (Robor la 6 luni+3%), comision de acordare 0, cost de evaluare garantiei 370 lei.

*  *

Banca Comerciala Romana (BCR), membră a Erste Group, este cel mai important grup financiar din România, incluzând operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, pensiilor private si a băncilor de locuinţe. BCR este banca Nr.1 în România după valoarea activelor (14,4 mld EUR), banca Nr.1 după numărul de clienţi şi banca Nr.1 pe segmentele de economisire şi creditare. BCR este cel mai valoros brand financiar din România, după gradul de încredere al clienţilor şi după numărul celor pentru care BCR este principală instituţie cu care fac banking.

BCR oferă gama completă de produse şi servicii financiare prin intermediul unei reţele de 22 de centre de afaceri si 23 de birouri mobile dedicate companiilor şi 510 unităţi retail localizate în majoritatea oraşelor din întreaga ţară cu peste 10.000 de locuitori. BCR este banca Nr.1 din România pe piaţa tranzacţiilor bancare, clienţii BCR având la dispoziţie cea mai mare reţea naţională de ATM - peste 2.000 de bancomate şi POS - 13.500 de terminale pentru plată cu cardul la comercianţi, precum şi servicii complete de Internet banking, Mobile Banking, Phone-banking şi E-commerce. 

*  *

Erste Group este unul dintre principalii furnizori de servicii financiare din estul Uniunii Europene. 46.500 de angajati deservesc 16.2 milioane de clienti in cadrul a 2.800 de filiale din 7 tari (Austria, Republica Ceha, Slovacia, Romania, Ungaria, Croatia, Serbia). La sfarsitul primului trimestru din 2015, Erste Group detinea active totale in valoare de 202,6 miliarde EUR si inregistra un raport cost/venituri de 56,1 %. Indicele capitalului comun de rangul 1 (Basel 3 implementat integral) s-a situat la 10,2%.

*  *

BCR - Comunicare Externă

Alina Daneasa, e-mail: alina.daneasa@bcr.ro

Această informaţie este disponibilă şi pe pagina noastră web la: www.bcr.ro

Pentru detalii referitoare la produsele si serviciile BCR va rugam sa folositi urmatoarele modalitati de contact

 

InfoBCR

Web: www.bcr.ro

Email: contact.center@bcr.ro

TelVerde: 0800.801.BCR (0800.801.227), apelabil gratuit din toate reţelele naţionale