- Programul DE TOATE ÎN RATE este disponibil tuturor clienților Băncii Comerciale Române care dețin un card de credit activ
- Sistemul permite plata oricărei cumpărături într-un plan de până la 12 rate, indiferent de comerciant, atât la POS, cât și pe internet, în România si în străinătate, fără niciun fel de cost
- Activarea planului de rate se face printr-un simplu SMS
Banca Comercială Română (BCR) lansează un program special, dedicat posesorilor de carduri de credit. Astfel, toate cardurile de credit BCR, atât cele existente in portofoliu, cât și cele care sunt emise începând cu 25 noiembrie vor avea acces la o facilitate adițională exclusivă. Aceasta permite rambursarea în maxim 12 rate egale fără dobândă a oricărei cumpărături de minim 200 de lei efectuată de către deținătorul de card, la orice comerciant, in magazine sau online, atât în țară, cât și în străinătate.
„Operațiunile efectuate cu cardurile de credit cresc într-un ritm accelerat. În medie, se înregistrează aproximativ 6 cumpărături per card în fiecare lună, dar într-un context care denotă o anumită rigoare și disciplină financiară: peste 90% dintre tranzacțiile efectuate de către deținătorii de carduri de credit sunt realizate pentru achiziții de bunuri si servicii. Era timpul ca acest produs să-și extindă funcționalitățile și să iasă din confortul deplin oferit de partenerii agreați. Clienții BCR vor avea, de acum înainte, în cardul de credit, un mijloc de plată inteligent și flexibil, care le va oferi posibilitatea de a rambursa în rate cumpărăturile, fără costuri suplimentare”, a declarat Dana Mușat, Director Executiv Carduri BCR.
Clienții BCR pot beneficia de această facilitate în trei pași simpli. La momentul efectuării unei cumpărături eligibile, deținătorul de card primește prin SMS oferta pentru plata în rate. Pentru acceptare, este necesar să răspundă la SMS, cu referința tranzacției menționată în textul mesajului. Ulterior, i se va confirma prin SMS transformarea efectivă a cumpărăturii în rate. Există și anumite tipuri de tranzacții care nu sunt acceptate în program, cum ar fi retragerea de numerar, transferul de bani, pariurile sau tranzacțiile la cazinouri.
* *
Banca Comerciala Romana (BCR), membră a Erste Group, este cel mai important grup financiar din România, incluzând operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, pensiilor private si a băncilor de locuinţe. BCR este banca Nr.1 în România după valoarea activelor (14,4 mld EUR), banca Nr.1 după numărul de clienţi şi banca Nr.1 pe segmentele de economisire şi creditare. BCR este cel mai valoros brand financiar din România, după gradul de încredere al clienţilor şi după numărul celor pentru care BCR este principală instituţie cu care fac banking.
BCR oferă gama completă de produse şi servicii financiare prin intermediul unei reţele de 22 de centre de afaceri si 23 de birouri mobile dedicate companiilor şi 510 unităţi retail localizate în majoritatea oraşelor din întreaga ţară cu peste 10.000 de locuitori. BCR este banca Nr.1 din România pe piaţa tranzacţiilor bancare, clienţii BCR având la dispoziţie cea mai mare reţea naţională de ATM - peste 2.000 de bancomate şi POS - 13.500 de terminale pentru plată cu cardul la comercianţi, precum şi servicii complete de Internet banking, Mobile Banking, Phone-banking şi E-commerce.
* *
Erste Group este unul dintre principalii furnizori de servicii financiare din estul Uniunii Europene. 46.500 de angajati deservesc 16.2 milioane de clienti in cadrul a 2.800 de filiale din 7 tari (Austria, Republica Ceha, Slovacia, Romania, Ungaria, Croatia, Serbia). La sfarsitul primului trimestru din 2015, Erste Group detinea active totale in valoare de 202,6 miliarde EUR si inregistra un raport cost/venituri de 56,1 %. Indicele capitalului comun de rangul 1 (Basel 3 implementat integral) s-a situat la 10,2%.
* *
BCR - Comunicare Externă
Cătălin Ioniță, e-mail: georgecatalin.ionita@bcr.ro
Pentru detalii referitoare la produsele si serviciile BCR va rugam sa folositi urmatoarele modalitati de contact
InfoBCR
Web: www.bcr.ro
Email: contact.center@bcr.ro
TelVerde: 0800.801.BCR (0800.801.227), apelabil gratuit din toate reţelele naţionale