·         Creditul sindicalizat a fost acordat Pehart Tec Grup, unul dintre cei mai importanți producători de hârtie tissue din Europa de Sud-Est

·         Pehart Tec Grup deține două platforme de producție în Dej și Sebeș,  produsele fiind comercializate în România și în Europa Centrală și de Sud-Est

București, 30 ianuarie 2017 – Pehart Tec Grup, controlat de fondul de investiţii Abris Capital Partners, în parteneriat cu omul de faceri Ioan Tecar, a contractat o facilitate de credit revolving multivalută în valoare de 24 de milioane de euro de la un sindicat de bănci format din Banca Comercială Română, EximBank și Banca Transilvania.

Facilitatea de credit are o maturitate de trei ani, cu opțiunea de prelungire pe doi ani și va fi utilizată de Pehart Tec Grup pentru refinanțarea parțială a creditelor existente și pentru acoperirea nevoilor de capital de lucru. În cadrul acestei finanțări, BCR are calitatea de Coordonator, Aranjor Principal Mandatat și Agent. De asemenea, BCR și Banca Transilvania au mai acordat Pehart Tec Grup finanțări bilaterale în valoare totală de aproximativ 19 milioane de euro, utilizate pentru investițiile efectuate în ultimii ani în extinderea și modernizarea capacităților de producție.

Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP) au acționat în calitate de avocați pentru sindicatul de bănci, iar Clifford Chance Badea, biroul local al firmei internaționale de avocatură Clifford Chance, a acordat asistență fondului de investitii Abris Capital Partners și Pehart Tec Grup.

Despre Pehart Tec Grup:

Pehart Tec Grup este cel mai mare producător de hârtie tissue din România și unul din cei mai importanți din Europa de Sud - Est. Grupul a fost înființat de domnul Ioan Tecar în anul 2007, iar în luna iunie 2015, fondul de investiții Abris Capital Partners a achiziționat pachetul de control.

Grupul operează pe două platforme de producție situate în Dej (judetul Cluj) și Șebes (județul Alba), având o capacitate de producție de 100.000 tone pe an de hârtie tissue și, respectiv 30.000 de tone produs finit (hârtie igienică, prosoape de bucătărie, șervețele). Produsele Pehart Tec Grup sunt comercializate pe piața internă și pe piața Europei Centrale și de Sud-Est.

Despre Sindicatul de bănci:

Banca Comercială Română

Banca Comercială Română (BCR), membră a Erste Group, este cel mai important grup financiar din România, incluzând operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, pensiilor private si a băncilor de locuinţe. BCR este banca Nr.1 în România după valoarea activelor (14,4 mld EUR), banca Nr.1 după numărul de clienţi şi banca Nr.1 pe segmentele de economisire şi creditare. BCR este cel mai valoros brand financiar din România, după gradul de încredere al clienţilor şi după numărul celor pentru care BCR este principală instituţie cu care fac banking.

BCR oferă gama completă de produse şi servicii financiare prin intermediul unei reţele de 22 de centre de afaceri si 23 de birouri mobile dedicate companiilor şi 510 unităţi retail localizate în majoritatea oraşelor din întreaga ţară cu peste 10.000 de locuitori. BCR este banca Nr.1 din România pe piaţa tranzacţiilor bancare, clienţii BCR având la dispoziţie cea mai mare reţea naţională de ATM - peste 2.000 de bancomate şi POS - 13.500 de terminale pentru plată cu cardul la comercianţi, precum şi servicii complete de Internet banking, Mobile Banking, Phone-banking şi E-commerce. 

Erste Group este unul dintre principalii furnizori de servicii financiare din estul Uniunii Europene. 46.700 de angajați deservesc 15,9 milioane de clienți în cadrul a 2.700 de filiale din 7 țări (Austria, Republica Cehă, Slovacia, România, Ungaria, Croația, Serbia). La sfârșitul celui de-al treilea trimestru din 2016, Erste Group deținea active totale în valoare de 206,8 miliarde EUR, înregistra un profit net de 1,18 miliarde EUR, precum și un indice al capitalului comun de rangul 1 (Basel 3 implementat integral) la 13,2%.

EximBank

EximBank se implică activ de aproape 25 de ani în susţinerea şi promovarea mediului de afaceri românesc, sprijinind proiectele companiilor locale. În urma reajustărilor direcţiilor de acţiune, realizate în timp pentru adaptarea la evoluţiile economice, EximBank are astăzi capacitatea de a propune segmentului corporate un portofoliu de produse şi servicii atractiv pentru orice tip de societate comercială, fie că este IMM sau companie mare, derulează tranzacţii internaţionale, ori se adresează numai pieţei interne. Pe parcursul ultimilor ani, banca s-a concentrat pe revitalizarea serviciilor bancare complementare și și-a dezvoltat și consolidat portofoliului de produse de trezorerie, cash management, trade finance și factoring, care acum întregesc oferta de finanțare.

Totodată, pentru că acţionează că agent al statului pe piaţa românească de garanţii şi asigurări, EximBank este principalul canal prin care fondurile publice, puse la dispoziţie de statul român, se infuzează în economia reală, contribuind la creşterea competitivităţii companiilor locale.

EximBank operează o rețea comercială de 20 de unități, iar pentru detalii legate de portofoliul de produse: www.eximbank.ro sau informatii@eximbank.ro

Banca Transilvania

Banca Transilvania este una dintre cele mai mari trei bănci din România, în funcţie de active. Activitatea sa este organizată pe trei linii principale de business: Corporate, IMM şi Retail. BT are peste 7.300 de angajaţi, 550 de sedii şi 2,2 milioane de clienţi. Strategia băncii este susţinută de acţionari internaţionali, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi IFC – Banca Mondială. BT a primit premiul „Cea mai bună bancă din România” din partea publicației internaționale Euromoney, în 2016.

Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen

NNDKP este recunoscută drept pionierul avocaturii de afaceri din România, ghiduri de specialitate de renume clasând firma în mod constant pe primul loc în numeroase arii de practică, în ultimii 15 ani. Cu peste 150 de avocați și consultanți, NNDKP asigură servicii integrate de asistență juridică și consultanță fiscală la cele mai înalte standarde de calitate. Echipa de drept bancar și finanțări a NNDKP este mandatată frecvent de instituții financiare și bănci de investiții în diverse tranzacții complexe, inclusiv credite sindicalizate, emisiuni de obligațiuni și finanțări de proiecte, multe dintre acestea realizate pentru prima oara în România.

Clifford Chance Badea

Clifford Chance, numărul 1 între firmele globale de avocatură conform Chambers Global Top 30 2016, este prezentă în România din 2006 şi operează în prezent sub denumirea Clifford Chance Badea. Biroul din Bucureşti se implică în mod constant în tranzacţii complexe de împrumuturi sindicalizate, finanţări, restructurări, emisiuni de eurobonduri şi de acţiuni pe pieţe internaţionale de capital, instrumente financiare derivate, achiziţii de companii de către investitori strategici sau fonduri de private equity, proiecte de infrastructură şi autostrăzi, investiţii imobiliare, precum şi litigii şi arbitraje interne şi internaţionale.