- 78% din clienţii care au economisit pe o perioadă de 5 ani au folosit fondurile economisite și prima de stat pentru îmbunătăţirea locuinţei; acești clienți au avut același comportament ca și clienții Bauspar care au apelat la credit – au investit pentru a-și îmbunătăți condițiile de locuit;
Bucureşti, 29 mai 2017 – Majoritatea clienţilor Bauspar care au economisit pe o perioada de cinci ani sunt la limita sărăciei si au venituri extrem de modeste, se arată într-un studiu realizat de IRSOP pentru Asociația Băncilor pentru Domeniul Locativ din România (ABDLR). Unul din trei clienți au răspuns că nu au apelat la credit până acum pentru că nu puteau face față ratelor unui credit, se arată în sondaj IRSOP, efectuat pe un eșantion de 1.040 de clienți ai celor două bănci de economisire-creditare care au economisit timp de 5 ani, dar nu au apelat până în prezent la un credit. Eşantionul este reprezentativ şi are o marjă de eroare de maximum +/-3%, la un nivel de încredere de 95%.
Orice persoană care are probleme locative se află în condiţii de risc social, iar 84% dintre respondenti declara ca au probleme cu locuinţa proprie. În esenţă, indicatorii materiali şi subiectivi de sărăcie arată că segmente largi ale clienţilor Bauspar au de fapt nevoie de protecţie socială, iar în condiţiile dificile în care trăiesc, opţiunea lor pentru produsul Bauspar nu are altă motivaţie decât dorinţa de a-şi îmbunătăţi conditiile de locuit. Întrucât vorbim despre familii cu risc social şi locativ, prima de stat este un instrument guvernamental care încurajează economisirea, în rândul persoanelor cu resurse limitate în vederea îmbunătățirii condițiilor de locuit, se arată în studiul IRSOP.
Cercetarea efectuata de IRSOP mai arata ca, deşi nu au luat inca un credit pentru locuinţă, 78% din clienţi au folosit fondurile economisite si prima de stat pentru îmbunătăţirea conditiilor de locuit. De fapt, s-a dovedit ca clientii Bauspar au acelasi comportament, fie ca iau sau nu credit - fondurile economisite sunt utilizate in principal pentru modernizarea sau renovarea locuintei.
Studiul IRSOP (la care au participat clienţii băncilor de economisire-creditare care au economisit timp de 5 ani şi nu au apelat până în prezent la un credit) relevă însă şi alte date despre riscurile materiale cu care se confruntă - clienții Bauspar:
- Aproape jumătate din totalul gospodăriilor şi aproape două treimi din persoanele care au peste 60 de ani trăiesc cu un venit total de sub 3.000 lei (mai mic decât venitul mediu lunar pe o gospodărie din România de azi: 3.085 lei);
- Aproape jumătate (43%) trăiesc în zone rurale sau în oraşe mici cu opurtunitati financiare si de locuri de munca mai reduse;
- Mai mult de jumătate (54%) consideră că posibilităţile lor financiare sunt mai mici decât costurile de îmbunătăţire a locuinţei.
- 84% dintre acestia au cel puţin o problemă cu locuinţa;
- Unul din trei clienti crede că n-ar putea face faţă ratelor unui credit (29%);
Scurt istoric al sistemului economisire - creditare (BAUSPAR)
Sistemul BAUSPAR a avut un aport deosebit la reconstructia Germaniei si a alor tari din Europa, dupa al doilea razboi mondial. Sistemul de economisire-creditare a oferit un cadru instituţional pentru a ajuta într-o perioadă în care resursele financiare erau limitate sau foarte scumpe. Băncile de locuinţe oferă credite ipotecare sigure, restricţionează dobânzile şi împart riscurile.
Principiile fundamentale ale sistemului de economisire-creditare sunt simple. Întâi clientul Bauspar economiseşte, apoi banca acordă credite pentru domeniul locativ din fondul economisit de ceilalți participanți la sistem acelor clienţi care îşi doresc acest lucru şi care sunt eligibili. Prin urmare, nu este surprinzător faptul că bancile pentru locuinţe din Austria şi Germania au avut si au un rol cheie în calitatea conditiilor de locuit.
Un sistem BAUSPAR bine dezvoltat contribuie la stabilitatea economică datorită modelului de afaceri anti-ciclic. Funcţia de stabilizare s-a demonstrat din nou în cadrul crizei financiare mondiale din 2007 - 2008. În timp ce alţi creditori erau îngrijoraţi cu privire la lipsa de fonduri sau de problemele privind împrumuturile în altă valută, băncile de locuinţe au putut oferi împrumuturi clienţilor.
Sistemul BAUSPAR reprezintă un element important al sistemului financiar. Economiilor emergente le este recomandat să susţină dezvoltarea şi extinderea unui astfel de sistem. Elemente importante pentru susţinerea acestora sunt reprezentate de accesibilitatea sistemului BAUSPAR pentru toate segmentele de populaţie, inclusiv pentru cei cu venituri medii sau sub-medii, precum şi faptul că guvernul oferă prima de la stat de 25% din depunerile anuale, dar nu mai mult de echivalentul in lei a 250 de euro, iar această primă este acordată cetățenilor români, indiferent de vârstă, conform prevederilor legale.