- Soluția de plată cu carduri contactless este disponibilă începând din această săptămână în toate mijloacele de transport ale societății de transport local Tursib
- Orice posesor de card bancar, cu facilitate contactless, indiferent de banca emitentă din România sau din strainătate, va putea, astfel, să-și achite imediat călătoria în Sibiu, prin simpla apropiere a cardului de aparatele disponibile în mijloacele de transport Tursib, în mediu deplin securizat
- Sibiul devine astfel primul oraș din România care introduce un sistem care poate fi folosit de orice posesor de card contactless Mastercard/VISA
București, 8 februarie 2018 – Soluția de plată contactless a călătoriilor direct în mijloacele de transport din Sibiu a fost implementată de Banca Comercială Română, în parteneriat cu Global Payments și Tursib și în colaborare cu Telekom Romania. Astfel, începând din această săptămână, toate mijloacele de transport ale societății locale de transport, Tursib, dispun de câte două validatoare de plată, prin care oricine își poate achita călătoria prin simpla apropiere a cardului bancar contactless (Mastercard sau Visa), indiferent de banca emitentă a cardului.
“Introducerea acestei soluții presupune o normalitate, în condițiile în care peste 50% din piața de carduri este contactless, iar plățile contactless au devenit ceva firesc în comportamentul utilizatorilor de carduri. Acestea se extind astfel și către alte servicii din activitatea cotidiană a fiecărora dintre noi, așa cum este transportul public. Suntem bucuroși că există o asemenea deschidere la Sibiu și ne dorim extinderea sistemului către alte mari orașe. Noi suntem pregătiți să-l implementăm.
Vom investi în continuare în programul integrat Smart City și suntem convinși că, alături de partenerii noștri Global Payments, Mastercard, Visa și Telekom România, soluțiile de plată avansate vor transforma viața românilor într-o viață mai bună”, a declarat Dana Demetrian, Vicepreşedinte Retail & Private Banking BCR .
„Parteneriatul dintre Mastercard și Tursib a început în mai 2011, când, în premieră europeană, plata călătoriilor în transportul public din Sibiu s-a putut face contactless, doar prin intermediul cardurilor Mastercard. În tot acest timp, peste 20% dintre călători s-au convins că e mai simplu să își achite titlul de călătorie cu un card Mastercard. Urmărim cu interes evoluția acestei verticale de acceptare pe viitor și apetitul sibienilor pentru plata cu cardul în transportul public. Mastercard, în calitate de lider în tehnologie, va continua să colaboreze atât cu autoritățile locale, cât și cu mediul privat pentru a descoperi și implementa, împreună, modalități de a îmbunătăți viața locuitorilor și pentru a identifica soluții smart de eficientizare a activităților administrative”, a declarat Gabriel Ghiță, VP, Business Development, Mastercard Central and Eastern Europe.
“Această soluţie de plată contactless face experienţa de a călători mai rapidă, mai simplă şi mai sigură pentru toată lumea, inclusiv pentru turiştii străini care vizitează orașul Sibiu. Visa investeşte constant în dezvoltarea unor noi soluţii pentru a accelera şi a îmbunătăţi experienţa de plată din transportul public la nivel internaţional, cum ar fi Soluţiile Globale de Transport Visa. Ne bucurăm că şi Sibiul beneficiază de avantajele importante pe care le aduce sistemul de plată contactless, aşa cum se întâmplă în metropole precum Londra, şi ne menţinem angajamentul de a susţine adoptarea plăţilor contactless în transportul public de către deţinătorii de carduri Visa şi în alte oraşe mari din România”, a declarat Cătălin Creţu, director general pentru România, Croaţia, Malta şi Slovenia în cadrul Visa.
„Dorim să le mulţumim colaboratorilor noştri BCR, Global Payment, Mastercard, Visa şi Telekom că au crezut în noi şi au avut disponibilitatea de a investi în Sibiu, astfel încât să putem oferi clienţilor noştri, în continuare, acest sistem modern şi la îndemână, de achiziţie de bilete de călătorie cu card contactless direct din autobuz”, a declarat Dan Căprariu, director general al S.C. TURSIB S.A. Sibiu.
Sistemul de plată contactless din mijloacele de transport Tursib este extrem de simplu: călătorii trebuie să apropie cardul bancar contactless de validatoarele din autobuze, după care vor primi imediat înștiințarea de realizare a tranzacției.
Validatorul va elibera apoi o dovadă de plată, pe care utilizatorul trebuie să o păstreze până la coborârea din mijlocul de transport. Călătoria achitată contactless în autobuz nu este comisionată și are același tarif al călătoriei perceput și prin alte metode de plată deja existente în Sibiu – 2 lei/călătoria.
Sistemul propus de BCR și Global Payments la Sibiu a fost construit având la bază arhitectura de funcționare reglementată de Mastercard și VISA, astfel încât orice card emis oriunde in lume sub însemnele celor două organizații să poată fi utilizat pentru plata călătoriilor.
Telekom Romania a pus la dispoziție infrastructura de POS-uri și imprimante pentru emiterea biletelor de călătorie, echipamentele de comunicații 3G, a implementat sistemul într-un mod integrat și va asigura mentenanța și service-ul pe toată durata proiectului.
Sibiul devine astfel orașul din România unde validarea calatoriilor in mijloacele de transport se poate realiza de orice posesor de card contactless sub insemnele celor doua organizatii de carduri. Societatea de transport local efectuează 110.000 călătorii/zi.
* *
Banca Comerciala Romana (BCR), membră a Erste Group, este cel mai important grup financiar din România, incluzând operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, pensiilor private si a băncilor de locuinţe. BCR este banca Nr.1 în România după numărul de clienţi şi banca Nr.1 pe segmentele de economisire şi creditare. BCR este cel mai valoros brand financiar din România, după gradul de încredere al clienţilor şi după numărul celor pentru care BCR este principală instituţie cu care fac banking.
BCR oferă gama completă de produse şi servicii financiare prin intermediul unei reţele de 22 de centre de afaceri si 18 birouri mobile dedicate companiilor şi 514 unităţi retail localizate în majoritatea oraşelor din întreaga ţară cu peste 10.000 de locuitori. BCR este banca Nr.1 din România pe piaţa tranzacţiilor bancare, clienţii BCR având la dispoziţie cea mai mare reţea naţională de ATM - peste 2.000 de bancomate şi POS - 15.200 de terminale pentru plată cu cardul la comercianţi, precum şi servicii complete de Internet banking, Mobile Banking, Phone-banking şi E-commerce.
* *
Erste Group este unul dintre principalii furnizori de servicii financiare din estul Uniunii Europene. 46.700 de angajați deservesc 15,9 milioane de clienți în cadrul a 2.700 de filiale din 7 țări (Austria, Republica Cehă, Slovacia, România, Ungaria, Croația, Serbia). La sfârșitul celui de-al treilea trimestru din 2016, Erste Group deținea active totale în valoare de 206,8 miliarde EUR, înregistra un profit net de 1,18 miliarde EUR, precum și un indice al capitalului comun de rangul 1 (Basel 3 implementat integral) la 13,2%.
Despre Global Payments
Global Payments Inc. (NYSE: GPN) este lider mondial în furnizarea de servicii tehnologice de plăți, care oferă soluții inovatoare, determinate de nevoile clienților la nivel global. Prin tehnologiile, parteneriatele noastre și experiența angajaților Global Payments oferim o gamă largă de produse și servicii care permit clienților noștri să accepte toate tipurile de plăți, utilizând o varietate de canale de distribuție în mai multe piețe din întreaga lume.
Avand sediul în Atlanta, Georgia şi cu peste 10 000 de angajați la nivel mondial, Global Payments este membru al S&P 500. Avem clienți și parteneri în 30 de țări din America de Nord, Europa, regiunea Asia-Pacific și Brazilia. Pentru mai multe informații despre Global Payments, despre brandul Service. Driven. Commerce și tehnologiile noastre, vă rugăm să vizitați www.globalpaymentsinc.com.
Despre Telekom Romania
Telekom Romania este un brand dinamic, care oferă servicii de telecomunicaţii fixe şi mobile complete, inovatoare, personalizate pentru o comunitate vastă de clienți, cu aproximativ 10 milioane de contracte de servicii.
Soluțiile noastre deschid o lume infinită de oportunități de a împărtăși cele mai frumoase și emoționante experiențe cu familia, prietenii, colegii și cu cei din jurul nostru. Misiunea noastră este să îmbogățim viețile oamenilor, oferindu-le acestora servicii integrate fixe și mobile, tehnologii de ultimă generație 4G, fibră optică, precum și Internet TV, care aduce utilizatorilor o nouă experiență de divertisment, cu acces la conținut exclusiv și de calitate, pe toate ecranele, și funcționalități interactive avansate. Telekom Romania este partenerul de încredere al companiilor, pentru care oferim soluții complete de comunicații și IT&C. Rețeaua noastră conectează oameni, mașini și conținut, pentru un viitor mai bun, mai sigur și mai simplu.
Telekom Romania este prezentă pe piața românească din 2014, după rebranding-ul comun al Romtelecom și COSMOTE România.
Telekom aparţine Deutsche Telekom, una dintre companiile lider global de telecomunicații integrate.
BCR - Comunicare Externă
Cătălin Ioniță, e-mail: georgecatalin.ionita@bcr.ro
Această informaţie este disponibilă şi pe pagina noastră web la: www.bcr.ro
Pentru detalii referitoare la produsele si serviciile BCR va rugam sa folositi urmatoarele modalitati de contact
InfoBCR
Web: www.bcr.ro
Email: contact.center@bcr.ro
TelVerde: 0800.801.BCR (0800.801.227), apelabil gratuit din toate reţelele naţionale