• Începând cu 1 iunie 2018, BCR Pensii va implementa o schimbare importantă a schemei de comisionare a Fondului de Pensii Facultative BCR Plus (Pilonul III)
  • Valoarea comisionului din contribuțiile brute va fi plafonat de BCR Pensii la cel mult 2 lei
  • Comisionul aplicabil va rămâne la 3%, dar nu va depăși 2 lei, indiferent cât de mare este contribuția brută a participanților



București, 14 februarie 2018 Decizia de plafonare a comisionului din contribuțiile brute a fost luată de BCR Pensii în scopul creșterii atractivității Pilonului III.

Veniturile administratorilor de pensii private, deci și ale BCR Pensii SAFPP S.A., provin din două tipuri de comisioane: cel din contribuția brută plătită de participant și cel din valoarea activelor fondului. Modificarea se referă la primul comision, cel din contribuția brut, care se calculează, în prezent, prin aplicarea  unui procent de 3%. În aceste condiții, pe măsură ce contribuția este mai mare, și valoarea nominală a comisionului crește la rândul ei proporțional.

În scopul creșterii atractivității Pilonului III, al pensiilor facultative, BCR Pensii a luat hotărârea de a plafona valoarea comisionului din contribuțiile brute la maxim 2 lei, începând cu 1 iunie 2018. Cu alte cuvinte, comisionul aplicabil va rămâne la 3%, dar nu va depăși 2 lei, indiferent cât de mare este contribuția brută a participanților.

„Am hotărât să spargem gheața în sectorul pensiilor private și să facem aceste modificări inovatoare deoarece am considerat că este în interesul clienților noștri să venim cu o soluție care să încurajeze economisirea și să le faciliteze creșterea contributiilor la Pilonul III.

Schema propusă asigură că o creștere a contribuțiilor va fi însoțită de o creștere a valorii comisionului doar până la un punct, după care se va opri. În plus, ni se pare o soluție  adaptată nevoilor actuale ale clienților, prin faptul că asigură un plafon clar pentru toată lumea în ceea ce privește valoarea maximă a comisionului.

Credem că noua schemă de comisionare, alături de performanța investițională foarte bună, va contribui la creșterea atractivității Fondului de Pensii Facultative BCR PLUS în rândul clienților existenți și potențiali”, a declarat Radu Crăciun, Director General și Președinte Directorat al BCR Pensii.

Noua schemă valabilă la BCR Pensii începând cu 1 iunie 2018 va face, spre exemplu, ca pentru o contribuție brută de 150 de lei, cei 2 lei să reprezinte doar 1,33% din contribuție (în loc de 3%), iar în cazul unei contribuții brute totale de 300 de lei (plata efectuată de către angajator într-o singură tranșă, din care 150 de lei fiind suportați de către angajator și 150 de lei de către angajat), procentul să scadă și mai mult, până la nivelul de 0,66%.

*  *

Fondul de Pensii Facultative  BCR PLUS (Pilonul III) este administrat de BCR Pensii SAFPP SA www.pensiibcr.ro . Rata de rentabilitate anualizată, calculată pentru ultimii 2 ani pentru FPF BCR PLUS: 3,4810% (rata medie ponderată de rentabilitate a tuturor fondurilor administrate privat din categoria de risc mediu este de 3.1878%)

*Sursa: date publicate de ASF (www.asfromania.ro)  la sfarsitul lunii Decembrie 2017. Performanțele anterioare nu reprezintă o garanție a realizărilor viitoare

*  *

BCR - Comunicare Externă

Cătălin Ioniță, e-mail: georgecatalin.ionita@bcr.ro

Această informaţie este disponibilă şi pe pagina noastră web la: www.bcr.ro

Pentru detalii referitoare la produsele si serviciile BCR va rugam sa folositi urmatoarele modalitati de contact

InfoBCR

Web: www.bcr.ro

Email: contact.center@bcr.ro

TelVerde: 0800.801.BCR (0800.801.227), apelabil gratuit din toate reţelele naţionale