Rezumat:
  • Creditele acordate de Banca Comercială Română (BCR) au crescut cu 11%, susținute atât de activitatea de retail, cât și de cea corporate
  • Credite noi de peste 1,6 miliarde de lei pentru gospodării (locuințe și nevoi personale) și microîntreprinderi în trimestrul 1 al anului 2019
  • Circa 1 miliard de lei finanțări noi pentru companii aprobate de bancă în primele trei luni ale anului
  • Susținere solidă a antreprenorilor, stocul de credite pentru IMM-uri a crescut cu 17%   
  • Investiție în educație antreprenorială, prin Acceleratorul BCR-InnovX, în care au fost selectate primele 10 start-up-uri care inovează prin tehnologie și vor să se extindă la nivel internațional
  • George a împlinit 450.000 de utilizatori activi cu funcționalități noi, inclusiv cu deschiderea de cont nou 100% online și cu card atașat, fără vizite în sucursale
  • Școala de Bani a ajuns la peste 26.000 de copii din 388 de școli în cadrul Global Money Week, cu ajutorul a peste 350 de colegi BCR
  • Banca Comercială Română (BCR) a obținut un profit net de 267,9 milioane de lei (56,6 milioane EUR) în trimestrul 1 al anului 2019, în creștere cu 6% fața de perioada similară din 2018 pe fondul rezultatelor operaționale robuste, a costurilor de risc scăzut și a performanței bune pe toate liniile de afaceri.

„Credem în economia românească și continuăm să o finanțăm în mod responsabil, pentru că acesta este rolul nostru. Suntem recunoscători clienților care își investesc la rândul lor toată încrederea în noi, pentru că dialogul continuu ne ajută să fim mai buni. Vreau să le mulțumesc colegilor noștri pentru că au incredere în transformarea noastră și în ambiția de a deveni consilieri financiari veritabili. Vom continua să investim în dezvoltarea platformelor digitale, în mod particular în George, pentru a răspunde rapid celor mai noi tendințe și nevoilor actualizate ale utilizatorilor de servicii bancare. Susținem educația financiară pentru toate vîrstele prin Școala de Bani și educația antreprenorială, prin programe dedicate. În pofida faptului ca primul trimestru a fost dominat de preocupări și discuții intense referitoare la noul cadru de operare al sectorului bancar, am continuat să facem ceea ce contează, adică să avem grijă de oamenii și de companiile pentru care existăm", – Sergiu Manea, CEO Banca Comercială Română.

Impactul BCR în economie

În activitatea bancară de retail, BCR a acordat credite noi în monedă locală pentru persoane fizice și microîntreprinderi de peste 1,6 miliarde de lei în trimestrul 1 al anului 2019, atât pentru împrumuturi ipotecare, cât și pentru credite de nevoi personale.

În ceea ce privește activitatea bancară corporate, valoarea finanțărilor noi aprobate de BCR a fost de 974 milioane de lei (205 milioane EUR). Au fost susținute sectoare importante, cum ar fi industria prelucrătoare (în principal auto), construcții, comerț și imobiliare. Mai mult decât atât, a existat o creștere semnificativă de 17%  a stocului de finanțări pentru IMM-uri, ajungand la 5,6 miliarde de lei (1,2 miliarde EUR) la martie 2019, ca urmare a atragerii de clienți noi și a creșterii activității de leasing.

BCR a inițiat programul BCR-InnovX Accelerator, dedicat start-up-urilor care inovează prin tehnologie care doresc să își extindă afacerile la nivel internațional. Primul grup de 10 start-up-uri cu o cifră de afaceri cuprinsă între 100.000 și 1 milion de euro a intrat în Bootcamp în luna martie. Alte două grupuri vor urma în acest an, Grinders (cifra de afaceri cuprinsă între 0 și 100.000 de euro) și Scale-up (cifra de afaceri cuprinsă între 1 milion și 2,6 milioane EUR).

În primul trimestru al acestui an, BCR a accelerat digitalizarea și simplificarea operațiunilor. Platforma bancară inteligentă George a ajuns la 450.000 de utilizatori activi în trimestrul 1 al anului 2019, în creștere cu 30% față de trimestrul 4 al anului 2018. George a fost îmbunătățit continuu cu funcționalități noi, cea mai importantă fiind deschiderea de cont nou 100% online și cu card atașat, fără vizite în sucursale. Peste 75% dintre utilizatorii activi utilizează versiunea mobilă, în timp ce numărul tranzacțiilor digitale a crescut cu 60% față de trimestrul 4 al anului 2018. BCR are astăzi peste 1,4 milioane de utilizatori activi de servicii digitale.

Performanța BCR în trimestrul 1 al anului 2019

BCR a obținut un profit net de 267,9 milioane de lei (56,6 milioane EUR) în trimestrul 1 al anului 2019, în creștere cu 6% față de trimestrul 1 al anului 2018 pe fondul rezultatelor operaționale robuste, a costurilor de risc scăzute și a performanțelor bune pe toate liniile de business. 

Rezultatul operațional a scăzut cu 11% față de trimestrul 1 al anului 2018, ajungând la 330,8 milioane de lei (69,9 milioane EUR), fiind afectat în principal de contribuția anuală mai mare la fondul de asigurări de depozite în 2019, în timp ce veniturile operationale s-au îmbunătățit.

Venitul net provenit din dobânzi a crescut în mod semnificativ cu 17,1%, până la 546,4 milioane de lei (115,4 milioane EUR), de la 466,6 milioane de lei (100,2 milioane EUR) în trimestrul 1 al anului 2018, pe fondul unui trend de creștere a ratelor dobânzilor.

Venitul net din comisioane a crescut cu 2,4%, ajungând la 175,2 milioane de lei (37 milioane EUR), de la 171,2 milioane de lei (36,8 milioane EUR) în trimestrul 1 al anului 2018, într-o concurență acerbă și într-un mediu de piață foarte bine reglementat.

Rezultatul net provenit din tranzacționare a scăzut cu 47,9%, până la 58,1 milioane de lei (12,3 milioane EUR), de la 111,5 milioane de lei (24 milioane EUR) în trimestrul 1 al anului 2018, în principal datorită rezultatelor reduse din reevaluarea valutei și a swap-urilor pe cursuri de schimb.

Venitul operațional a crescut cu 4,4% până la 800,5 milioane de lei (169 milioane EUR), de la 767 milioane de lei (164,8 milioane EUR) trimestrul 1 al anului 2018, determinat în principal de veniturile nete din dobânzi pe fondul unui trend de creștere a ratelor dobânzilor.

Cheltuielile administrative generale în trimestrul 1 al anului 2019 au atins valoarea de 469,7 milioane de lei (99,2 milioane EUR), în creștere cu 18,8% față de 395,2 milioane de lei (84,9 milioane EUR) în trimestrul 1 al anului 2018, afectată de contribuția anuală mai mare la fondul de garantare a depozitelor în anul 2019.

Astfel, raportul cost-venituri a crescut la 58,7% în trimestrul 1 al anului 2019, față de 51,5% în aceeași perioadă din 2018.  

Costurile de risc și calitatea activelor

În ceea ce privește pierderea netă rezultată din deprecierea activelor financiare care nu sunt măsurate la valoarea justă prin profit şi pierdere, BCR a consemnat o eliberare de provizion de 40,9 milioane de lei (8,6 milioane EUR), față de o valoare de 0,1 milioane de lei în trimestrul 1 al anului 2018, determinată de scăderea expunerii corporate aflate în stare de nerambursare, precum și crearea foarte scazuta de expunere neperformanta noua.

Rata2 NPL de 5,6%, la 31 martie 2019, a scăzut în continuare față de 5,8% la 31 decembrie 2018, determinat de recuperări în segmentul corporate. Rata de acoperire a provizioanelor creditelor neperformante a ajuns la 100,9% în martie 2019.

Capitalizare și finanțare

Rata de solvabilitate în conformitate cu standardele locale (doar banca) începând cu februarie 2019 se află la nivelul de 20,0%, cu mult peste cerințele de reglementare ale Băncii Naționale a României. De asemenea, rata capitalului de Rang 1+2 de 19,6% (Grupul BCR), începând cu decembrie 2018, indică în mod clar adecvarea puternică a capitalului BCR și susținerea continuă a Erste Group. În acest sens, BCR se bucură de una dintre cele mai puternice poziții de capital și de finanțare în rândul băncilor din România.

BCR îşi menţine în continuare rata de solvabilitate ridicată, dovedind astfel capacitatea şi angajamentul de susţinere a creşterii creditării sustenabile, atât în linia de afaceri retail cât şi în linia de afaceri corporate, consolidând astfel capacitatea de a genera venituri semnificative din activitatea sa de bază.

Împrumuturile și avansurile acordate clienților au crescut cu 3% ajungând la 37.505,0 milioane de lei (7.877,9 milioane EUR) la 31 martie 2019, de la 36.400,1 milioane de lei (7.805,3 milioane EUR) la 31 decembrie 2018, susținute atât de finanțările din retail, cât și de cele din segmentul corporate.

Depozitele clienților au scăzut cu 1,6% până la 54.241,4 milioane de lei (11.393,3 milioane EUR) la 31 martie 2019 față de 55.099 milioane de lei (11.815 milioane EUR) în decembrie 2018, fiind determinate de scăderea depozitelor corporate. Depozitele clienților rămân sursa principală de finanțare a BCR, în timp ce banca beneficiază de surse de finanțare diversificate, inclusiv compania mamă.

***

BCR oferă o gamă completă de produse și servicii financiare, printr-o rețea de 21 de centre de afaceri și 20 de birouri mobile dedicate companiilor și 509 de unități de vânzare cu amănuntul situate în majoritatea orașelor din țară cu peste 10.000 de locuitori. BCR este banca nr.1 în România pe piața tranzacțiilor bancare, clienții BCR dispunând de cea mai mare rețea națională de bancomate - peste 2.000 de bancomate și servicii complete de servicii bancare prin Internet banking, Mobile banking, Phone-banking și E-commerce.

***

Pentru mai multe informații, vă rugăm să contactați biroul de presă la adresa: comunicare@bcr.ro Această informaţie este disponibilă şi pe pagina noastră web la: www.bcr.ro. Pentru mai multe detalii despre produsele și serviciile oferite de BCR, vă rugăm să contactați InfoBCR la:
Pagina de Internet: www.bcr.ro
E-mail: contact.center@bcr.ro
Telverde: 0800.801.BCR (0800.801.227), apelabil gratuit din toate reţelele naţional

1Toate datele financiare de mai jos constituie rezultate consolidate neauditate ale Grupului Banca Comercială Română (BCR) pentru trimestrul 1 al anului 2019, potrivit IFRS. Cu excepția cazului în care se specifică altfel, rezultatele financiare pentru trimestrul 1 al anului 2019 sunt comparate cu rezultatele financiare pentru trimestrul 1 al anului 2018. De asemenea, cu excepția cazului în care se specifică altfel, cursurile de schimb valutar utilizate pentru conversia cifrelor în EURO sunt cele furnizate de Banca Centrală Europeană. Contul de profit și pierdere este convertit folosind cursul mediu de schimb valutar pentru trimestrul 1 al anului 2019 de 4.7359 RON / EUR atunci când se referă la rezultatele trimestrului 1 al anului 2019 și folosind cursul mediu de schimb pentru trimestrul 1 al anului 2018 de 4.6553 RON / EUR atunci când se referă la rezultatele trimestrului 1 al anului 2018. Bilanțurile la 31 martie 2019 și la 31 decembrie 2018 sunt convertite utilizând cursurile de schimb de închidere la datele respective (4.7608 RON / EUR la 31 martie 2019 și respectiv 4.6635 RON / EUR la 31 decembrie 2018). Toate modificările procentuale se referă la cifrele exprimate în RON.

2Începând cu Dec-14, datele trimestriale sunt raportate conform proiectului de definiţie EBA NPE.