București, 26 noiembrie 2019 – Banca Comercială Română, BRD Groupe Société Générale și Raiffeisen Bank Romania au semnat o tranzacție tripartită prin care vor deține o cotă egală de acțiuni de câte 33,3% în CIT ONE, una dintre cele mai importante companii de servicii integrate de transport, procesare și depozitare valori de pe piața din România.

Această tranzacție se aliniază cu strategia celor trei bănci de a optimiza, dezvolta și eficientiza transportul și procesarea numerarului, iar înțelegerea reprezintă un pas strategic realizat cu succes de către cele trei companii, ce urmează direcția de consolidare a acestui segment de piață si tendința, la nivel internațional, de  colaborare între jucătorii din piața bancară în acest domeniu.

Pe termen scurt și mediu, cei trei parteneri au în vedere dezvoltarea accelerată a activității CIT ONE.

Finalizarea tranzacției este condiționată de obținerea acordului din partea autorităților de supraveghere și de concurență competente, precum și a unui set mai amplu de formalități legale.

*  *

 

Banca Comercială Română (BCR), membră a Erste Group, este unul dintre cele mai importante grupuri financiare din România, incluzând operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, pensiilor private si a băncilor de locuinţe.

BCR - Comunicare Corporativă - Cătălin Ioniță, e-mail: catalin.ionita@bcr.ro, telefon: 0740.247.336, www.bcr.ro

*  *

BRD - Groupe Société Générale este a treia mare bancă a României și cea mai extinsă rețea bancară privată a țării. Bancă universală care oferă servicii atât persoanelor fizice, cât și companiilor, BRD face parte din Grupul Société Générale, unul dintre cele mai mari grupuri europene de servicii financiare.

Contact media: Traian Traicu, e-mail: traian.traicu@brd.ro, telefon: 0722.642.661, www.brd.ro

*  *

Raiffeisen Bank oferă servicii universale de banking pentru 2 milioane de clienți persoane fizice, 91.000 de IMM-uri si 5.750 de companii mari și medii. Banca are aproximativ  5000 de angajați,  366 de agenții în toată țara, aproximativ 800 de ATM-uri, 290 de mașini multifuncționale (MFM-uri) și o rețea de 22.000 de POS-uri.

Raiffeisen Bank  - Comunicare – e-mail: comunicare.externa@raiffeisen.ro