București, 20 august 2021 - Banca Comercială Română și CFR Călători implementează, începând de luni, 23.08.2021, ora 00:00, soluția de plată cu cardul bancar direct în tren, pentru patru dintre trenurile de călători care circulă pe ruta Gara de Nord – Aeroportul Internațional Henri Coandă.

Astfel, trenurile operate de CFR Călători vor dispune în interior de câte două validatoare de plată prin care oricine își poate achita călătoria prin simpla apropiere a cardului bancar contactless (Mastercard sau Visa), indiferent de banca emitentă a cardului. Soluția dezvoltată de BCR permite ca pe dispozitivele din tren să poată fi efectuate plăți atât cu cardul bancar, dar și cu un smartphone sau smartwatch asociat cu un card bancar. În acest moment, dispozitivele permit achiziționarea a doua tipuri de bilete: bilet pentru adulți (10 ani +), cu un cost de 4 lei și bilet pentru copii (cu vârsta între 5-10 ani, călătoria fiind gratuită pentru cei sub 5 ani), cu un cost de 2 lei. Călătorii nu plătesc niciun comision pentru achitarea contactless a călătoriei în tren.

„Suntem consecvenți în dezvoltarea proiectelor și programelor cu impact în societate, care vin în ajutorul instituțiilor și cetățenilor, aducând o îmbunătățire a calității vieții. Implementarea soluției de plată contactless BCR pentru trenurile CFR Călători, care fac legătura între aeroport și gară, este un alt exemplu de bună practică în digitalizarea transportului în comun și trecerea spre un oraș inteligent, sustenabil, unde modernizarea și siguranța sunt prioritare. Avem 11,5 milioane de plăți prin card, telefon sau alte dispozitive efectuate în mijloacele de transport în comun în prima jumătate a anului, România fiind pe locul 2 în Europa, cu soluția de plată NFC (contactless) implementată de BCR în 16 orașe, așadar am convingerea că plata contactless în tren va fi apreciată și adoptată rapid de un număr cât mai mare de călători“, a declarat Dana Dima, vicepreședinte Retail & Private Banking BCR.

„Simplificarea experienței de plată pentru toți cei care călătoresc pe această rută ne ajută să fim cu un pas și mai aproape în efortul nostru de a transforma Bucureștiul într-un oraș inteligent, în care tehnologia crește calitatea vieții locuitorilor și face mai ușoară adaptarea străinilor, fie că sunt turiști sau expați. În fiecare tren sunt instalate două dispozitive care permit plata contactless, iar modul de utilizare este foarte simplu și intuitiv. Călătorii trebuie să apese tasta din stânga pentru activarea terminalului și apoi să apropie orice card bancar/ceas/telefon contactless pentru a face plata, urmând să primească biletul tipărit. În cazul unui călător care dorește să achiziționeze mai multe bilete sau să aleagă un bilet de copil, atunci este apăsată tasta din dreapta și ulterior se confirmă prin apăsarea tastei din stânga, după care este apropiat cardul pentru plată. Pentru fiecare plată dispozitivul eliberează un bilet, pe care sunt imprimate informațiile de călătorie, iar în următoarele săptămâni tichetul va fi disponibil bilingv, în română și engleză”, a specificat Ciprian Nicolae, Șef Departament Acceptare Carduri, BCR.

CFR Călători este unul dintre partenerii tradiționali BCR, pentru care banca furnizează sistemele POS pentru plata cu cardul la casieriile CFR, dar și sistemele de plată pentru automatele de vânzare bilete, amplasate în incinta gărilor, cât și pentru tichetele achiziționate online de pe site-ul instituției.

Românii au adoptat rapid plățile contactless în transportul public, la trei ani de când BCR și partenerii săi au început să le introducă pe scară largă în cele mai importante orașe ale țării. Peste 25 milioane de astfel de tranzacții s-au înregistrat, în ultimii trei ani, iar acum au loc, în medie, peste 2,4 milioane de tranzacții pe lună, într-un trend accelerat de creștere a utilizării, în contextul pandemiei.

Sistemul propus de BCR a fost construit având la bază arhitectura de funcționare reglementată de Mastercard și VISA, astfel încât orice card emis oriunde în lume sub însemnele celor două organizații să poată fi utilizat pentru plata călătoriilor.

BCR a mai introdus acest sistem modern de plată, unic în România din punctul de vedere al funcționalităților și al integrării financiar-bancare, și în orașele București, Sibiu, Oradea, Cluj, Iași, Buzău, Timișoara, Reșița, Ploiești, Pitești, Baia-Mare, Râmnicu-Vâlcea, Sighișoara, Craiova, Arad și Botoșani, unde s-a lucrat îndeaproape cu Regiile de Transport Public, iar soluția a fost adaptată de la un oraș la altul, în funcție de specificul local al companiei de transport. De asemenea, din martie 2020, BCR a pus în funcțiune, în parteneriat cu Metrorex, un sistem similar în toate stațiile de metrou din București, care permite plata cu orice card bancar contactless la toate porțile de acces. Din mai 2020, soluția de plată a fost implementată și în mijloacele de transport de la STB, astfel că la acest moment în toate mijloacele de transport tip Otokar și Mercedes Hybrid călătorii pot achita cu orice card/telefon/ceas contactless.

***

Banca Comercială Română (BCR), membră a Erste Group, este unul dintre cele mai importante grupuri financiare din România, incluzând operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, pensiilor private și a băncilor de locuinţe.

BCR oferă o gamă completă de produse și servicii financiare, printr-o rețea de 18 centre de afaceri și 16 birouri mobile dedicate companiilor și 370 de unități retail situate în majoritatea orașelor din țară cu peste 10.000 de locuitori. BCR este banca nr.1 în România pe piața tranzacțiilor bancare, clienții BCR dispunând de cea mai mare rețea națională de ATM-uri și mașini multifuncționale – aproape 1.800 de echipamente, aproximativ 11.400 POS-uri și servicii bancare complete prin Internet banking, Mobile banking, Phone-banking și E-commerce.

BCR - Comunicare Corporativă

Cătălin Ioniță, e-mail:catalin.ionita@bcr.ro telefon: 0740.247.336

Această informaţie este disponibilă şi pe pagina noastră web la: www.bcr.ro

Pentru detalii referitoare la produsele și serviciile BCR vă rugăm să folosiți următoarele modalități de contact:

·       Web: www.bcr.ro

·       Email: contact.center@bcr.ro  

·       Telefon: *227, apelabil gratuit din toate reţelele naţionale