Banca Comercială Română depășește pragul de 1 milion de români educați financiar prin programele sale
București, 25 ianuarie 2024 - Banca Comercială Română (BCR) anunță că a depășit pragul de 1 milion de români care au beneficiat gratuit de educație financiară, prin cele două programe sale dedicate - Școala de Bani și Coaching Financiar, în cei 8 ani de când le derulează în comunități, instituții, companii, dar și unitățile băncii.
"După ani la rând de eforturi consecvente, putem spune că facem educație financiară aplicată pe scară largă, de care suntem mândri. Pentru că este vorba despre o transformare culturală în relația noastră, ca țară, cu banii – o schimbare care rescrie povestea financiară a peste 1 milion de români, dar și a generațiilor viitoare. Iar transformarea are nevoie de amplitudine. Suntem bucuroși să vedem că, ceea ce acum câțiva ani părea un vis îndrăzneț, este azi realitate.
Ne-am asumat misiunea de a normaliza, la nivelul societății românești, conversațiile despre bani, planificare și independență financiară. De 8 ani, ne străduim să aducem educația financiară în topul priorităților societale. De 8 ani, peste un milion de români s-au alăturat acestei călătorii alături de noi, prin Școala de Bani și Coaching Financiar. Sunt clienți, colegi de birou, prieteni de-ai noștri, vecini, oameni pe care îi întâlnim pe stradă, la magazin, școală, muzeu, și care sunt astăzi mai echilibrați, mai liniștiți și mai încrezători în relația cu banii.
Le sunt profund recunoscător tuturor colegilor mei, care au dedicat timp și efort pentru atingerea acestui obiectiv remarcabil, precum și partenerilor care s-au alăturat acestei misiuni. Prin aceste programe nu doar educăm, ci și deschidem porțile spre o prosperitate durabilă pentru milioane de oameni, contribuind la creșterea prosperității economice în ansamblu. Este un pas mare în direcția unei Românii mai informate și responsabile, unde fiecare român are puterea de a-și modela cu încredere propriul viitor și pe cel al familiei sale. Și unde educația financiară este un standard, nu o excepție. Pentru că doar educația este cheia pentru o Românie inteligentă financiar."
Sergiu Manea, CEO Banca Comercială Română
650.000 de copii, adolescenți, tineri și adulți absolvenți Școala de Bani
Școala de Bani este proiectul BCR lansat în 2016 care a devenit cel mai amplu și cunoscut program de educație financiară din România. Peste 1.500 de angajați ai băncii s-au transformat voluntar în profesori specializați, oferind, în paralel cu activitatea lor curentă, cursuri gratuite de educație financiară în unitățile BCR, comunități, școli sau în mediul virtual, prin sesiuni online. În ultimii 8 ani, programul a susținut peste 650.000 de români să aibă o relație mai bună cu banii și să ia decizii financiare inteligente.
Dintre aceștia:
- Aproximativ 145.000 sunt adulți din companii private, instituții publice, ONG-uri, universități și școli, angajați BCR, precum și utilizatori activi ai platformei ȘcoaladeBani.ro
- 150.000 sunt adolescenți și studenți
- Peste 355.000 sunt copii cu vârste cuprinse între 7 și 14 ani.
Programul dispune și de o platforma educativă online – ȘcoaladeBani.ro, care oferă gratuit resurse practice și instrumente utile despre cum să-ți planifici bugetul personal, mindfulness financiar și nu numai, promovând o gestionare eficientă a banilor și susținând obiectivele financiare ale românilor pentru o viață mai prosperă.
400.000 de români au beneficiat de un plan financiar personalizat prin Financial Coach
Serviciul de coaching financiar oferit de BCR este unic în România, fiind disponibil gratuit, în toate unitățile sale, oricărei persoane interesate, indiferent dacă este sau nu client al băncii. Acesta se bazează pe o platformă inovatoare de analiză de date, concepută în laboratoarele digitale ale BCR, pentru a eficientiza experiența angajaților săi și a crește, totodată, calitatea soluțiilor propuse celor interesați. Astfel, începând din ianuarie 2022, 400.000 de români – clienți și non-clienți – au beneficiat de un plan financiar personalizat și soluții concrete pentru planurile și obiectivele lor de viață.
Conform datelor din platforma agregate din platforma BCR:
- Aproximativ 60% dintre cei care au apelat la acest serviciu și-au propus să își constituie un fond de urgențe, primul pas pentru un buget echilibrat și solid;
- Aproape 40% și-au pus ca țintă încheierea unei asigurări, ca formă de protecție;
- Peste 23% și-au propus să-și diversifice economiile pe care le dețin;
- Circa 5% își doresc să economisească pentru educația copiilor.
Mai multe detalii sunt disponibile pe site-ul BCR