Sezonul 2. Episodul 2

Turism și pandemie, cum s-au schimbat obiceiurile și ce aduce viitorul. Cu Răzvan Pascu.

În episodul 2 din sezonul 2 al podcastului, Nicoleta Deliu discută cu Răzvan Pascu, consultant în marketing, antreprenor și călător în peste 100 de țări. Subiectul este unul de interes pentru mai toată lumea, turismul și pandemia, felul în care a schimbat ultimul an obiceiurile de călătorie și ce vor căuta oamenii în viitor.

Răzvan a făcut primii bani după anul întâi de facultate, când a plecat cu Work&Travel în Marea Britanie. A fost la un program de agricultură unde a muncit 4 luni câte 11-12 ore pe zi, iar la final a revenit acasă cu 1000 de lire, pe care le-a investit la bursă și le-a înmulțit.

Ce vei afla dacă asculți:

· Pandemia a schimbat foarte mult obiceiurile de consum, principalul efect fiind creșterea rezervărilor last-minute și reducerea celor realizate în avans cu foarte mult timp, chiar și pentru destinațiile exotice.

· În Maldive, de exemplu, una dintre puținele destinații turistice deschise, hotelurile sunt pline, cei mai mulți turiști fiind din Europa de Est și Rusia. Românii sunt pe locul 5 din lume ca număr în primele două luni ale anului.

· Se poate călători cu prudență și responsabilitate, respectând anumite reguli. Atunci când organizăm grupuri de călătorie cerem noi testarea în avans chiar și atunci când țara nu o solicită neapărat.

· Atunci când călătorești este foarte important să ai o asigurare de sănătate, astfel încât să fii în siguranță.

· Un alt lucru care s-a schimbat este costul călătoriilor, care a crescut în condițiile date. Pe de altă parte, oamenii simt nevoie să se bucure de locurile în care ajung și pe care le vizitează, să pună accent mai mult pe experiență, decât pe călătoria în sine.

· În perioada acesta nu este cel mai recomandat să mergi pe un buget fix, pentru că la fața locului situația mereu se schimbă și trebuie să fii pregătit și să te adaptezi.

· Turismul virtual este doar parte de marketing, iar oamenii vor călătorii tot mai mult. Modul în care o vor face se va schimba și el, punându-se mai mult accentul pe calitate și pe crearea unor amintiri frumoase.

· Anul trecut când eram în lockdown, din anumite puncte de vedere am fost cu toții egali pentru că am avut aceeași posibilități limitate de mișcare.

· Când vine vorba de călătorii, cei mai mulți nu se tem de virus în acest moment, ci de restricții precum carantina, anularea zborurilor.

· Cel mai important sfat pentru părinții ce doresc să călătorească alături de cei mici este să facă doar dacă acest lucru le aduce relaxare. Cei mici simt stresul, iar dacă adulții am multe angoase legate de plecări, este mai indicat să nu o facă decât să dea mai departe această stare.

Abonează-te la podcast-ul La Bani Mărunți pe SpotifyApple PodcastsGoogle Podcasts sau SoundCloud.