Băncile au făcut Marea Revoluție Industrială

Marea Revoluţie Industrială, care a debutat în Marea Britanie în ultima parte a secolului al XVIII-lea şi a ajuns la maturitate în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, nu ar fi fost posibilă fără dezvoltarea şi rafinarea activităţii bancare.

La începutul perioadei, noii antreprenori şi proprietari de manufacturi şi fabrici îşi finanţau atât capitalul de lucru, cât şi investiţiile pe termen mai lung din profiturile proprii.

Practic, aceştia luau bani din profit pentru a-şi plăti furnizorii de materie primă si angajaţii, într-un circuit financiar intern care se vroia a fi de sine stătător, dar care s-a dovedit curând a fi extrem de nefuncţional şi o frână în calea progresului şi dezvoltării economice.

Astfel, furnizorii de materie primă erau nevoiţi să aştepte 6 până la 12 luni pentru a-şi primi banii cuveniţi pentru cantităţile livrate manufacturierilor, perioadă necesară pentru că aceştia să fabrice produsele finite şi să le vândă. Acest lucru crea adesea blocaje în activitatea furnizorilor.

De asemenea, plata salariilor muncitorilor era dificilă. De multe ori, industriaşii încheiau înţelegeri cu micile prăvălii care vindeau produse de strictă necesitate şi îi plăteau pe muncitori în bonuri cu care aceştia îşi făceau cumpărăturile. Ulterior, antreprenorii răscumpărau cu bani aceste bonuri de la micii negustori.

Problema era că sistemul bancar britanic, care avea în centrul sau Banca Angliei, nu era capabil şi nici interesat să susţină activitatea noilor antreprenori. Banca Angliei se ocupă exclusiv de finanţarea statului şi a companiilor comerciale din Londra apropiate de acesta.

Astfel, cei mai de succes dintre primii capitalişti britanici s-au văzut nevoiţi să-şi înfiinţeze propriile bănci pentru a-şi finanţa creşterea companiilor lor. S-au înfiinţat bănci private, controlate de aceşti capitalişti, precum şi bănci locale, în diferitele comitate ale Marii Britanii, care se concentrau pe activităţile economice din jurisdicţiile lor.

În jurul anului 1800, existau deja 70 de bănci private în Marea Britanie.

Dezvoltarea economică, creşterea prosperităţii şi înmulţirea oportunităţilor de afaceri au sporit nevoia de servicii bancare. Astfel, cei cu business-uri de succes vroiau să-şi depoziteze banii în siguranţă şi să obţină şi dobânda la sumele depozitate şi era nevoie, de asemenea, de credite pentru înfiinţarea de noi întreprinderi, dar şi pentru finanţarea capitalului de lucru şi a salariilor celor deja existente.

Dezvoltarea activităţii bancare a dus, în mod firesc, şi la specializare, începând să apară bănci care îşi concentrau operaţiunile de finanţare pe anumite sectoare industriale şi economice.

Şi în Germania secolului al XIX-lea, dezvoltarea economică capitalistă a fost impulsionată în mod determinant de crearea aşa-numitelor bănci universale, care practicau toate tipurile de operaţiuni financiare, inclusiv asigurări.

Aceste bănci au început să acorde credite în mod concertat unor portofolii de companii ale căror activităţi erau strâns interconectate, finanţând astfel lanţuri valorice întregi, de la furnizorii de materie prima dintr-o anumită industrie la manufacturieri şi contractorii acestora până la clienţii finali.

În acest fel, băncile germane şi-au mai dezvoltat o competenţă, care ulterior a devenit esenţială în sistemele bancare moderne: aceea de a monitoriza şi a de a analiza activitatea companiilor, pentru a înţelege mai în detaliu profilurile de risc ale diferitelor businessuri.

Tot din perioada Marii Revoluţii Industriale datează şi debutul cooperării dintre bănci şi state pentru implementarea de mari proiecte de infrastructură care să impulsioneze dezvoltarea economică. Atât în Europa, cât şi în Statele Unite, primele reţele naţionale de cale ferată au fost dezvoltate cu sprijinul esenţial al finanţărilor acordate de bănci.

de Ionuţ Bălan