Banca Comerciala Romana (BCR) sprijină firmele nou înfiinţate printr-o ofertă specială de costuri – comisioane ZERO pentru o perioadă de 12 luni de la începerea efectivă a activităţii.

BCR oferă, pentru un an de zile de la data activării relaţiei cu BCR, comisioane ZERO pentru:

  1. deschiderea şi administrarea lunară a contului
  2. administrarea cardului de debit în lei
  3. administrarea serviciului de internet banking- Click/Business 24 Banking BCR
  4. tranzacţiile naţionale în lei prin Click 24 Banking BCR, cu excepţia comisioanelor TransFond/BNR
  5. serviciul BCR SMS Alert
  6. încasările prin ordine de plată

„Companiile start-up au nevoie de susţinere în prima perioadă a existenţei lor comerciale. Oferta BCR este cea mai avantajoasă din piaţă şi dovedeşte că susţinem acest sector şi ne dorim să contribuim la dezvoltarea sa. Pentru ca ştim că afacerile nu încep din prima zi de constituire a companiei, la BCR cele 12 luni de comisioane 0 se scurg de la momentul în care clienţii îşi încep efectiv activitatea cu noi. Pentru firmele non-clienţi BCR, cu o vechime mai mare de 12 luni, care îşi doresc să testeze relaţia cu BCR, banca oferă comisioane ZERO pentru o perioadă de 3 luni de zile”, a declarat Magda Sandulescu – Director Executiv Managementul Segmentelor Retail, BCR.

Aflaţi mai multe detalii despre acest produs

 

Banca Comerciala Romana (BCR), membră a Erste Group, este cel mai important grup financiar din România, incluzând operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, pensiilor private si a băncilor de locuinţe. BCR este banca Nr.1 în România după valoareaactivelor (14,4 mld EUR), banca Nr.1 după numărul de clienţi şi banca Nr.1 pe segmentele de economisire şi creditare. BCR este cel mai valoros brand financiar din România, după gradul de încredere al clienţilor şi după numărul celor pentru care BCR este principală instituţie cu care fac banking.

BCR oferă gama completă de produse şi servicii financiare prin intermediul unei reţele de 22 de centre de afaceri si 23 de birouri mobile dedicate companiilor şi 538 de unităţi retail localizate în majoritatea oraşelor din întreaga ţară cu peste 10.000 de locuitori. BCR este banca Nr.1 din România pe piaţa tranzacţiilor bancare, clienţii BCR având la dispoziţie cea mai mare reţea naţională de ATM - aproape 2.050 de bancomate şi POS - 13.500 de terminale pentru plată cu cardul la comercianţi, precum şi servicii complete de Internet banking, Mobile Banking, Phone-banking şi E-commerce.

 

Erste Group este unul dintre principalii furnizori de servicii financiare din estul Uniunii Europene. 44.000 de angajati deservesc 16.5 milioane de clienti in cadrul a 2.800 de filiale din 7 tari (Austria, Republica Ceha, Slovacia, Romania, Ungaria, Croatia, Serbia). La sfarsitul trimestrului 3 din 2014, Erste Group detinea active totale in valoare de 197,0 miliarde EUR si inregistra un raport cost/venituri de 54,4%. Indicele capitalului comun de rangul 1 (Basel 3 implementat partial) s-a situat la 10,8%.

BCR - Comunicare Externă 

Cezar Marin: cezar.marin@bcr.ro

 

Pentru detalii referitoare la produsele şi serviciile BCR, vă rugăm să folosiţi următoarele modalităţi de contact:

Email: contact.center@bcr.ro

TelVerde: 0800.801.BCR (0800.801.227), apelabil gratuit din toate reţelele naţionale

Twitter: @infoBCR