De cele mai multe ori, crizele mondiale sunt de natură să forțeze schimbarea societății umane, să accelereze spectaculos procese care evoluau mai degrabă lent. 

Și în această perioadă, evoluții care inițial ar fi avut nevoie de decenii pentru a fi încheiate, vor fi accelerate la maxim, producând efecte majore în doar câțiva ani.

Din acest punct de vedere, nu prăbușirea prețului petrolului ar trebui privită ca o surpriză, ci rapiditatea cu care a venit. Spun asta pentru că, de fapt, acesta era deznodământul inevitabil pentru o societate umană care recunoscuse deja că a rămas prea mult timp prizonieră consumului de hidrocarburi, cu efecte nefaste asupra întregii planete.

Sectorul petrolier era deja într-o pierdere de viteză și de interes din partea investitorilor. Sectorul energetic a ajuns la o pondere de doar 4%  în indicele S&P500, cel mai scăzut istoric. Țintele de emisii de carbon agreate la nivel internațional nu puteau duce decât într-o singură direcție, abandonarea petrolului ca sursă de energie. Și pe bună dreptate.

Acum 5 ani, revista Nature a publicat o analiză a University College London (UCL), care evalua cantitățile de petrol care ar rămâne neexploatate în pământ până în anul 2050, în cazul în care țările lumii ar lua toate măsurile necesare pentru a împiedica o creștere a temperaturii medii cu mai mult de 2 grade Celsius. Astfel, conform studiului, 82% din rezervele globale de cărbune, 49% din cele de gaz și 33% din cele de petrol ar rămâne neutilizate. O distribuție a neutilizării rezervelor în funcție de zone geografice este detaliată în tabelul alăturat. Opiniile nu s-au schimbat între timp, mari firme petroliere recunoscând și ele acest adevăr. Astfel, în iulie 2019, coordonatorul departamentului de strategie al gigantului British Petroleum recunoștea că o parte din petrol va rămâne în pământ, mai ales cel care necesită costuri de exploatare mai mari. Până și Arabia Saudita a dat un semnal foarte puternic în acest sens, prin lansarea, acum câțiva ani, a programului Viziunea 2030, o strategie menită în esență să scadă semnificativ dependența regatului de veniturile din petrol prin promovarea investițiilor interne și internaționale în domenii de viitor.

Și iată-ne ajunși astăzi în situația în care prăbușirea serviciilor de transport ne-a teleportat, în doar câteva săptămâni, la decenii distanță. Petrolul nu mai este căutat, iar companiile petroliere nu vor avea de ales, trebuind să închidă sondele și să lase petrolul în pământ. Așteptând vremuri mai bune?

Logic ar fi ca vremurile bune să nu mai vină niciodată pentru producătorii de petrol, chiar dacă este rezonabil să ne așteptăm la o reluare graduală a transportului. Până atunci însă, cel mai probabil va avea loc o triere extrem de severă a producătorilor de petrol. În SUA de exemplu, există aproximativ 5000 de companii producătoare de petrol, 10% din producția de petrol fiind realizată de așa numitele "mom-and-pop" companies, adică mici companii deținute în familie. Ele vor fi, cel mai probabil, primele victime, urmate de companiile de dimensiune medie care și-au finanțat activitățile prin îndatorare.

Fenomenul de consolidare a industriei va fi inevitabil. Supraviețuitoare vor fi doar marile companii. Iar în ce privește țările, cele cu un cost scăzut al exploatărilor vor fi cele mai avantajate, într-o lume a prețurilor scăzute. Așa cum explicam cu un alt prilej, odată cu apariția probabilității ca o parte din rezerve să rămână neexploatate, maximizarea veniturilor nu se va mai putea face prin obținerea de prețuri mari, ci prin valorificarea la maximum a rezervelor disponibile. Simplificând  raționamentul, între a vinde doar 50% din rezerve la 45 de dolari barilul și a vinde 100% din rezerve la 25 de dolari barilul este rațional economic să preferi a doua variantă, chiar dacă prețul este mult mai mic.

În acest context, o țară ca Arabia Saudită va fi în poziția de a dicta, având printre cele mai mici prețuri de exploatare a petrolului. De altfel, nu este întâmplător faptul că războiul prețului, declanșat la începutul anului, a fost inițiat tocmai de către Arabia Saudită. Rămâne de văzut dacă SUA, cu costuri de exploatare sensibil mai ridicate, o vor lăsa să țină prețurile la niveluri extrem de scăzute, care ar scoate practic producătorii americani de pe piață. Evoluțiile recente sugerează că nu e dispusă să stea cu brațele încrucișate. Dar asta nu va duce în final decât la o realocare a rezervelor care vor rămâne în pământ, în defavoarea Arabiei Saudite.

Un gând probabil ne bântuie: peste 3, 4, 5 ani nu ne vom întoarce la nivelul de consum al petrolului și de poluare pre-criză? Sunt înclinat să cred că nu. Repornirea economiilor se va face cu pomparea uriașă de sume de bani în economiile țărilor afectate. Însă nicio țară, oricât de bogată va fi, nu va putea ignora logica investițiilor făcute în domenii de viitor, de natură să stimuleze revoluția tehnologică. Nimeni nu își va permite luxul de a paria sume imense de bani pe un "cal mort". Iar sectorul petrolier este un cal pe moarte, o moarte care ar putea să fie grăbită tocmai de finanțarea preferențială a sectoarelor verzi ale economiei: cele care produc energie verde, care nu au la bază consumul de hidorcarburi.

Poate fi aceasta o certitudine? Cu siguranță, nu. Istoria ultimului deceniu ne arată că lobby-ul marilor firme petroliere nu trebuie subestimat. Dar diversificarea lor spre zone independente de hidrocarburi a început și va continua, și s-ar putea chiar accelera. Deci și motivația unei opoziții acerbe va fi în scădere. .

Citește mai multe pe blogul lui Radu Crăciun.

Radu Crăciun, președinte BCR Pensii