Lucrurile s-au schimbat dramatic. Nu demult mi-am deschis un cont George – din livingul meu, răsturnat pe canapea, cu laptopul în brațe, spre nemulțumirea motanului gelos.

Vlad Petreanu, blogger și realizator radio

Primul card bancar l-am primit pe la începutul anilor 2000. Un card de debit, firește, o bucată de plastic care înlocuia plicul cu salariul și fluturașul aferent pe care le ridicam lunar de la Financiar. Doamnele de aici priveau cu multă suspiciune noul sistem: un timp, a trebuit să mergem cu toții la semnat “de primire”, ca să “luăm la cunoștință” că firma ne virase salariile, de-acu’ era treaba băncii să se țină de cuvânt, ele se spălaseră pe mâini. La rândul ei, șefa de la personal ne-a trimis o circulară prin care ne recomanda insistent să scoatem salariul întreg de la bancomat, că nu se știe, și, în orice caz, să cerem și să păstrăm chitanțele pentru toate operațiunile cu cardul, ca să avem probe la procesele care, cu siguranță, urmau să apară.

Până la urmă, a fost un proces, dar de învățare, pentru toți, cu lecții destul de usturătoare pe alocuri. Eu le-am primit pe-ale mele:

• Prima dată când am folosit cardul l-am și blocat, tastând același PIN greșit de trei ori la rând (eram convins că nu înțelege bancomatul corect, de fapt). Mi-a căzut fața când aparatul mi-a și reținut cardul, la a treia eroare – nu-mi imaginasem că așa ceva e posibil.
• Am descoperit pe pielea mea că fiecare card are câte un termen de expirare. Eram într-o excursie în străinătate și, în consecință, n-am avut cu ce să plătesc o cazare. Noroc cu prietenii.
• M-a usturat rău când am ignorat un termen de plată de pe-un card de credit. N-am mai pățit-o de-atunci.
• M-a costat câteva sute de lei să-nvăț că, atunci când scoți bani de la bancomat, e bine să fii atent doar la asta, nu la alte prostii – concentrat pe convorbirea mea telefonică, am plecat fără să mai iau banii din fantă. Ar fi trebuit să fac o sesizare la poliție pentru identificarea celui care găsise banii, dar mi-am acceptat costul prostiei.
• Am devenit fanul îndârjit al ideii de card bancar abia atunci când mi-a fost clonat unul (și singurul, deocamdată). Eram în studio, la Deșteptarea, când m-a sunat banca – “domnu’ Petreanu, sunteți cumva la Macy’s, în Houston, Texas, și tocmai ați făcut cumpărături de 1000 de dolari?” Am primit toți banii înapoi în câteva săptămâni și am înțeles că, dacă mi-ar fi fost furat portofelul, nu cardul, n-aș mai fi văzut nicio para chioară înapoi.

Am acum multiple conturi și carduri – la 3 bănci și 2 fintech-uri. Cel mai vechi cont, cel de firmă, e la BCR: tocmai a-mplinit 17 ani. Viața și relația cu banca erau foarte diferite acum 17 ani. În primul rând, banca îți pretindea mult mai mult din timpul tău și voia să te vadă mereu prin sediile sale. Dacă adun timpul petrecut pe la ghișeele băncii, cred că se strâng zile. Și era și multă hârțogăraie, n-aveai cum evita hârțogăraia, făcea parte din însăși ideea de bancă. Munți de hârtii. Primul ordin de plată l-am completat când aveam vreo 14 ani, la un CEC d epe Dorobanți, unde-mi deschisese tata un carnet de economii, și-am tot continuat să scriu pe formularele alea, ani la rând, la fiecare vizită pe la vreo bancă. 30 de ani mai târziu, tot OP-uri completam pentru orice operațiune, doar că trecusem de la toc, cerneală și călimară la pix și hârtie autocopiantă. Dintr-un anumit punct de vedere, era un regres: petele de pastă de pix sunt mult mai păcătoase decât cele de cerneală. Rămăsese la fel, însă, coada la care trebuia să stai ca să-nmânezi OP-ul pentru ștampilare. Doamnele de la ghișee erau experte în mânuirea ștampilelor, știau să manevreze două deodată cu aceeași mână, una cu data, alta cu rezoluția, șglank-șglank! Fără ștampilele alea nimic nu se mișca. Nu era vina băncilor – așa erau procedurile legale, astea erau limitele tehnologiei.

Lucrurile s-au schimbat dramatic. Nu demult mi-am deschis un cont George – din livingul meu, răsturnat pe canapea, cu laptopul în brațe, spre nemulțumirea motanului gelos. Totul online, cu videocall pentru verificarea identității, în câteva minute am fost gata. Mă rog, George nu este doar un cont, ci un asistent bancar virtual, un univers întreg de opțiuni financiar-bancare pe care ți-l poți configura după plac, în limite destul de largi. Prima extraopțiune pe care mi-am adăugat-o a fost “Plus în Cont”, care-ți înapoiază efectiv bani în cont pentru tranzacții făcute la zeci de comercianți – deci nu puncte sau bonusuri sau reduceri ulterioare, ci lei solizi (cât de cât) pe care-i primeșt direct în cont. Se strâng sume frumușele.

Mi-am mai adăugat aplicații de analiză a cheltuielilor (Asistentul Financiar, Snapshot) – aveam câteva cumpărate pe telefon, dar aici toate sunt gratis și totul se întâmplă automat, pentru că George vede, firește, ce încasezi și ce cheltuiești, și atribuie categoriilor respective toate mișcările de fonduri: știe când cheltuiești la Carrefour, Mega sau Metro, când cumperi de la eMag sau când plătești la un restaurant (mai rar, în ultimul timp), când cumperi benzină ( la fel de des) și îți construiește apoi grafice interactive, ca să înțelegi cum se structurează bugetul tău lunar. Și, cu asta, am descoperit că dau de 10 ori mai mulți bani pe mâncare decât pe benzină, de pildă, sau că în ultimele 5 luni 7% din banii cheltuiți de mine s-au dus pe cumpărături on-line, sau că media cheltuielilor zilnice e surprinzător de mare, așa că trebuie să pun frână.

Altă aplicație pe care nu mă pot hotărî, deocamdată, dacă o iubesc sau o urăsc, este Buget’n’Control, care-mi permite să stabilesc limite de cheltuială pe anumite domenii – Alimentație, Cumpărături online, Combustibili etc, și care e un instrument foarte util de disciplinare, atunci când ai tendința să derapezi pe portofel.

Mai sunt și alte extraopțiuni, cum se numesc ele în universul George: posibilitatea de a-ți amâna ratele, deschideri de conturi sau stabilirea unor sume pentru economisit, în fine, varietatea ofertelor e destul de mare iar experiența de utilizator este, cum ziceam, foarte personalizabilă.

O mică paranteză aici, pentru pasionații de fapt divers. Pe mine m-a intrigat și numele – de unde până unde George?

Aici e o poveste interesantă, și câteva detalii sunt date chiar pe site-ul BCR, cu destulă zgârcenie: “George a fost denumit dupa primul pilot automat din aviatie, inventat in urma cu 100 de ani de catre americanul Lawrence Sperry. “Let George do it!” avea sa devina, in curand, expresia increderii ca tehnologia iti poate face viata mai usoara si mai buna. Asemenea unui pilot automat, George, primul banking inteligent© din Romania, te ajuta sa-ti controlezi viata financiara ca un zbor lin: simplu, personal si inteligent.”

Da, dar poate nu.

Lawrence Sperry, inventatorul pilotului automat în aviație, pe care l-ar fi botezat “George”.

Dacă te roade curiozitatea și sapi ceva mai adânc, afli că Sperry a inventat într-adevăr, în 1912 (la 9 ani după primul zbor al fraților Wright, imaginați-vă asta) un “dispozitiv giroscopic pentru stabilizare automată”, care ar fi putut fi abreviat “GEORGE”, de la “Gyro (e) Operated (r) Guidance Equipment”, așa cum “RADAR” este un acronim de la RAdio Detection And Ranging (detalii, aici).

Sperry a fost un inventator prolific, cu peste 400 de patente înregistrate, dar expresia “Let George Do It” se prea poate să nu-i aparțină lui, de fapt, ci lui Ludovic al XII-lea, care avea atâta încredere într-unul dintre miniștrii lui, cardinalul Georges d’Amboise, încât îi lăsa acestuia sarcina de a rezolva orice problemă mai încâlcită (am găsit și un citat, din 1498 – “Il (Louis XII) avoit une telle confiance en lui que, dans les circonstances embarrassantes, sa solution ordinaire aux difficultés qu’on lui présentoit, étoit, laissez faire à Georges, et il se tranquillisoit sur l’événement. Cette sécurité a été souvent funeste.” Expresia ar fi devenit destul de comună în Franța, până prin sec. XIX, când s-a stins, încetul cu încetul, dar a apărut cumva, în traducere, în engleza vorbită peste Ocean, sub forma “Let George do it”, cu același sens: lasă-l pe altul mai priceput să se ocupe și să rezolve problema. Unele interpretări sugerează că expresia americană ar fi fost, de fapt, inspirată de numele generic dat hamalilor de pe liniile feroviare, “George”, de la care se aștepta să poată căra orice (aici, o sursă pentru o lectură interesantă pe acest subiect).

Una peste alta, trebuie să mărturisesc că, deși sunt o fire în general curioasă, e pentru prima dată când un produs bancar mă împinge la asemenea investigații. Am mai învățat ceva.

George, “primul banking inteligent”, pare a fi un produs de mare succes al BCR. Acum două săptămâni am participat la un TechXpert Hub online unde mi-am notat următoarele informații:

• În primul trimestru al acestui an, George avea 820.000 de utilizatori activi, adică dublu față de aceeași perioadă din 2019.
• Numărul tranzacțiilor prin George a crescut cu 150% în primele trei luni din 2020 față de perioada similară a anului trecut.
• George numără acum peste 100.000 de carduri deschise 100% online și peste 200.000 de carduri înrolate în portofelele digitale (adică Google Pay și Apple Pay).
• Peste 9.000 de credite de consum au fost acordate, de la începutul anului, direct prin intermediul George, ceea ce reprezintă mai mult de un sfert din numărul total de noi credite de consum acordate de BCR.
• Au fost activate opțiuni suplimentare: clienții pot primi notificări gratuite, fără limită de sumă, direct din George, prin push notifications; a devenit posibilă plata recurentă atât în sumă fixă cât și variabilă; a început extinerea serviciilor de plăți instant; curând, clienții George vor beneficia de opțiunea de a vizualiza în aplicația George conturile pe care le au deshise la alte banci (funcționalitatea George Multibanking este deocamdată în faza de testare).

Citește mai mult pe blogul lui Vlad Petreanu.