Banca Comerciala Română (BCR) este Banca Oficială a Capitalei Europene a Tineretului, Cluj-Napoca 2015, după încheierea protocolului cu Federaţia SHARE Cluj-Napoca, organizaţia non-guvernamentală responsabilă de coordonarea proiectului, şi având susţinerea Primăriei Municipiului Cluj-Napoca.

Salut prezenţa celei mai mari bănci comerciale din România într-un proiect dedicat tinerilor, categorie care poate în acest moment are cea mai mare nevoie de susţinere. Sunt convins că prin prestanţa, prin posibilităţile de mediatizare şi prin proiectele pe care le vor dezvolta alături de echipa Capitalei Europene a Tineretului, acest parteneriat va contribui semnificativ la creşterea vizibilităţii Clujului, a României şi la dezvoltarea sectorului de tineret.“ a declarat Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc.

“Îmi face o deosebită placere să constat că, pentru un partener economic transnational, multiculturalismul şi multilingvismul nu sunt doar demersuri fireşti, ci şi resurse, ceea ce îmi doresc şi pentru Cluj-Napoca. În afară de susţinerea financiară, am primit o susţinere extraordinară pe idei de proiecte creative şi inovatoare” a declarat doamna Viceprimar al municipiului Cluj-Napoca, Anna Horvath.

Contribuţia BCR în cadrul proiectului va consta în susţinerea financiară a proiectelor dezvoltate de către iniţiatorii proiectului, în promovarea la nivel naţional şi internaţional a proiectului Cluj-Napoca 2015, Capitala Europeană a Tineretului, precum şi în dezvoltarea unor proiecte proprii.

Dana DemetrianVicepreşedinte Retail BCR: “Platformele de tineret sunt motorul progresului, mobilizând laolaltă resurse, comunităţi şi principii valorice. De aceea este important să le susţinem, să le încurajăm şi să le promovăm. Poziţia de Bancă Oficială a Cluj-Napoca - Capitala Europeană a Tineretului 2015 ne onorează, dar ne şi obligă să investim şi să răsplătim încrederea acordată BCR”.   

În cadrul parteneriatului, BCR va sprijini şi excelenţa academică prin parteneriate cu cele mai mari instituţii de învăţământ superior din Cluj-Napoca, pentru dezvoltarea unor proiecte de creştere a nivelului de angajabilitate al tinerilor.

Sergiu Manea, Vicepreşedinte Corporate BCR: “La Cluj-Napoca şi peste tot în România, tinerii investesc în creativitate, tehnologie, inovaţie socială, schimbând astfel lumea. La Cluj-Napoca şi peste tot în România, BCR investeşte în valori şi în convingerea că putem demonstra forţa noastră în Europa. Modelul Cluj-Napoca - Capitala Europeana a Tineretului 2015 este un cluster de inovare socială din toate punctele de vedere, un model cultural pe care cred ca îl putem exporta cu succes”.

Printre acţiunile pe care BCR le va întreprinde se numără: “Iată că pe lângă municipalitate avem un nou partener, unul puternic, care de astăzi este Banca Oficială a Capitalei Europene a Tineretului.  Apreciem foarte mult faptul că BCR nu vine în sprijinul sectorului de tineret numai din perspectivă financiară, ci şi prin implicare în domeniile educaţie şi antreprenoriat. Ne dorim ca acest accord să devină un model şi pentru alte entităţi din sfera private şi non-guvernamentală.” a declarat Mihai Pop, vicepreşedinte Federaţia Share Cluj-Napoca.

Federaţia SHARE este organizaţia responsabilă de implementarea programului Cluj-Napoca 2015 – Capitala Europeană a Tineretului, compusă actualmente din 37 de ONG-uri studenţeşti şi de tineret. Acest titlu a fost câştigat de municipiul Cluj-Napoca prin concurs internaţional desfăşurat de Forumul European al Tineretului, fiind a şaptea Capitală de Tineret din spaţiul european.

Banca Comerciala Romana (BCR), membră a Erste Group, este cel mai important grup financiar din România, incluzând operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, pensiilor private si a băncilor de locuinţe. BCR este banca Nr.1 în România după valoarea activelor (14,4 mld EUR), banca Nr.1 după numărul de clienţi şi banca Nr.1 pe segmentele de economisire şi creditare. BCR este cel mai valoros brand financiar din România, după gradul de încredere al clienţilor şi după numărul celor pentru care BCR este principală instituţie cu care fac banking.

BCR oferă gama completă de produse şi servicii financiare prin intermediul unei reţele de 22 de centre de afaceri si 23 de birouri mobile dedicate companiilor şi 538 de unităţi retail localizate în majoritatea oraşelor din întreaga ţară cu peste 10.000 de locuitori. BCR este banca Nr.1 din România pe piaţa tranzacţiilor bancare, clienţii BCR având la dispoziţie cea mai mare reţea naţională de ATM - aproape 2.050 de bancomate şi POS - 13.500 de terminale pentru plată cu cardul la comercianţi, precum şi servicii complete de Internet banking, Mobile Banking, Phone-banking şi E-commerce.

Erste Group este unul dintre principalii furnizori de servicii financiare din estul Uniunii Europene. 44.000 de angajati deservesc 16.5 milioane de clienti in cadrul a 2.800 de filiale din 7 tari (Austria, Republica Ceha, Slovacia, Romania, Ungaria, Croatia, Serbia). La sfarsitul trimestrului 3 din 2014, Erste Group detinea active totale in valoare de 197,0 miliarde EUR si inregistra un raport cost/venituri de 54,4%. Indicele capitalului comun de rangul 1 (Basel 3 implementat partial) s-a situat la 10,8%.

Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm contactaţi: